monitorulcj.ro Menu
Politică

Senatorul PSD Alexandru Cordoș a votat împotriva cererii DNA de urmărire penală față de Gabriel Oprea

Senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoș s-a numărat printre cei care au votat împotriva solicitării DNA referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Gabriel Oprea în legătură cu săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, în perioada în care acesta a deținut funcția de ministru al Afacerilor Interne.

sursa foto gandulinfo.ro

Mediafax  a identificat 24 de senatori provenind de la PSD, ALDE, PRU şi foşti UNPR care au votat luni împotriva cererii DNA de urmărire penală a fostului ministru de interne şi vicepremier Gabriel Oprea. Aceştia au introdus bila albă în urna neagră şi invers pentru a respinge ridicarea imunităţii colegului lor de Senat, Gabriel Oprea. Printre aceștia s-a numărat și social democratul Alexandru Cordoș. Parlamentarul clujean este judecat într-un caz de corupție.

Anterior votului, fostul vicepremier Gabriel Oprea le ceruse senatorilor să voteze împotriva cererii DNA de urmărire penală a sa pentru ucidere din culpă, susţinând că, aflat pe bancheta din spate a maşinii, nu avea cum să fie vinovat de moartea poliţistului Bogdan Gigină.


Senatorii din Comisia juridică avizaseră favorabil cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Dosarul DNA conţine 18 volume. "La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni", susţin procurorii într-un comunicat de presă.


Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că "încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere".

Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere, numărul fiind "de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale", explică DNA.

Etichete: alexandru cordos DNA