monitorulcj.ro Menu
Politică

PNL ar putea fi condus de două femei

adriana saftoiu

Surse din PNL au declarat vineri că Vasile Blaga “ţine morţiş” ca Adriana Săftoiu să preia funcţia de copreşedinte care revine fostului PDL, după ce Gheorghe Flutur a refuzat să preia atribuţiile demisionarului Blaga.

Prim-vicepreşedintele PNL Bucureşti, Adriana Săftoiu, ar putea fi propunerea pe care Vasile Blaga o va face partidului la şedinţa de sâmbătă în care se vor reuni foştii democrat-liberali.

Surse din PNL susţin că deşi Cătălin Predoiu a fost vechiculat ca fiind o posibilă propunere pe care Vasile Blaga o va face aripii fostului PDL, lui Predoiu nu i s-a făcut această propunere, neexistând o negociere între cei doi.


De altfel, Cătălin Predoiu a ţinut să dezmintă vineri, pe Facebook, speculaţiile potrivit cărora ar fi refuzat o propunere de a prelua funcţia de copreşedinte al partidului. "E complet fals. E adevărat că nu am solicitat şi nu am cerut vreo poziţie în partid, dar este complet neadevărat că am refuzat vreodată ceva ce mi-a cerut partidul", a scris Predoiu, insistând că Vasile Blaga nu i-a făcut nicio ofertă.

Gheorghe Falcă, vehiculat şi el ca posibil înlocuitor după demisia lui Vasile Blaga, pare să nu se bucure de susţinerea aripii PDL. Gheorghe Falcă a declarat în repetate rânduri în partid că îşi doreşte o carieră la centru.