monitorulcj.ro Menu
Politică

UDMR îl susţine pe Borbely

Ministrul Pădurii şi Mediului este susţinut necondiţionat de colegii săi iar Uniunea va cere o verificare a "scurgerilor de informaţii" din dosarul în care apare numele ministrului mediului, Laszlo Borbely.

"Consiliul operativ al Uniunii îl susţine pe domnul Borbely necondiţionat şi nu putem accepta astfel de acuzaţii nefondate, astfel de proceduri, din partea instituţiilor care trebuie să se ocupe într-adevăr de justiţie. Vom solicita o analiză foarte serioasă, ce se întâmplă, de unde apar astfel de scurgeri de informaţii fiindcă nu este de acceptat într-un stat de drept, ca numele unui om, indiferent că este ministru sau simplu cetăţean să fie aruncat într-o dezbatere publică şi printr-un astfel de joc să fie distrusă reputaţia unui om. Nu putem accepta şi vom cere o anchetă, o verificare şi , dacă va fi cazul, pedepsirea celor care procedează în acest fel" a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. În acelaşi timp, Laszlo Borbely neagă orice implicare în acest scandal şi spune că este nevinovat. "Îmi menţin aceeaşi declaraţie. Nu am niciun fel de implicaţie în acest caz. Soţia şi cuscra mea s-au prezentat ca martori la DNA Oradea, fără avocat, pentru că nu avem nimic de ascuns. Aşa este normal, să te prezinţi şi să spui adevărul" a explicat ministrul Laszlo Borbely.