monitorulcj.ro Menu
Politică

Pe cine trimite Clujul în Parlamentul României

Monitorul de Cluj vă prezintă într-un serial principalii candidați la alegerile parlamentare care vor avea loc în 11 decembrie. Unii dintre cei care vor un loc în Legislativul României s-au remarcat de-a lungul timpului ca fiind protagoniștii unor episoade nefericite, în timp ce alții sunt mai puțin cunoscuți clujenilor.

Marius Nicoară deschide lista PNL la Senat

Pe lista PNL Cluj pentru Senat se regăsesc actuali parlamentari, consilieri județeni și consilieri locali. Aceasta este deschisă de senatorul Marius Nicoară, care face parte din tabăra vechilor liberali și care a condus organizația județeană a PNL până acum câteva luni, când s-a renunțat la conducerea bicefală. Atunci, acestuia i s-a reproșat că a îngropat vechiul PNL, lăsând șefia partidului pe mâna lui Daniel Buda.  

Nicoară a ajuns în atenţia publicului în 2010, când în timpul unei şedinte de plen, unde se discuta legea pensiilor, a fost surprins urmărind filme deocheate pe laptopul personal. După acest episod, Marius Niocară a rămas cu titulatura de „senatorul porno”.


După ce și-a terfelit imaginea urmărind filme deocheate în Parlament, senatorul s-a urcat beat la volan și a provocat un accident de circulație. În seara în care a accidentat taximetristul, Nicoară avea o alcoolemie de 1,4 grame alcool la mie, adică era beat mort. Pentru această performanță, senatorul s-a ales cu dosar penal, peste care se așterne un strat gros de praf.

Nicoară nu se poate lăuda nici cu o activitate bogată în Parlamentul României.


În ultima sesiune parlamentare, liberalul a avut 33 de inițiative, dintre care amintim o propunere legislativă pentru modificarea unui articol din Legea nr.210/1999 privind concediul paternal și una pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 - Codul Muncii. Nicoară a venit în schimb cu un proiect care a stârnit o serie de reacții. Mai exact, inițiativa sa promitea angajaților reducerea săptămânii de lucru la patru zile, cu zece ore lucrătoare. Proiectul a fost respins în Senat. De asemenea, el a susținut și 9 declarații politice.

Despre senatorul PNL Marius Nicoară se mai ştie că este un împătămit al artei şi un colecţionar de tablouri. Senatorul este pasionat și de ceasuri pe care le colecţionează încă din tinereţe. Recent, acesta spunea pentru Monitorul de Cluj că în ultima perioada nu a mai prea avut bani pentru a-şi mai procura vreun tablou. „Am mai multe tablouri, aşa este. Sunt un iubitor de artă, am moştenit asta de la mama, din păcate în ultima perioadă nu am mai cumpărat pentru că nu am mai avut bani”, declara senatorul.


Mica avere a senatorului conţine 80 de tablouri ale unor pictori clujeni, printre care şi Florin Ţonea, Teodor Harşia, Ovidiu Avram.

Mihai Goțiu vrea în Senat din partea USR

Un candidat mai puțin cunoscut clujenilor este Mihai Goțiu, care vrea să ajungă în Senatul României din partea Uniunii Salvați România (USR).


Mihai Goțiu a fost coordonatorul-editorial al platformei România Curată. El s-a autosuspendat din funcția de coordonator al României Curate, încă din momentul în care a depus adeziunea la USR, pentru a putea participa la alegerile din filiala locală.

Mihai Goțiu a coordonat editorial platforma din iunie 2014, deschizând-o larg către activitățile și cauzele societății civile autohtone. A absolvit Colegiul Decebal din Deva și a urmat cursurile de Drept și Jurnalistică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Are peste 20 de ani de experiență în mass-media (presă radio, tipărită și online), a fost redactor-șef al săptămânalelor locale ”Clujeanul” și ”Viața Clujeanului” și a cotidianului ”Ziarul Clujeanului”. A colaborat cu VoxPublica și din 2014 a coordonat editorial România Curată. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2003), fiind distins cu mai multe premii pentru poezie și proză la începutul anilor 2000. Cartea ”Afacerea Roșia Montană” (ed. Tact, 2013), scrisă după o documentare de peste 13 ani a cazului, i-a adus alte premii, inclusiv cel de ”Cartea Anului 2013” în diferite anchete realizate în România. În 2011 a fost distins cu Green Awards pentru seria de articole legate de Roșia Montană, iar un an mai târziu, a fost dublu premiat, pentru ”opinie” și ”reportaj” la Galele Superscrieri. În 2014 a fost beneficiar al Bursei Europene de Excelență în jurnalism ”Milena Jesenska”, la Institute for Humane Sciences, Viena, cu un proiect cu tema ”Transformers MMXX. The Power of Culture in Social Change” (transpusă în cartea ”Fraierilor!”, ed. Tact, 2015). Este co-autor alături de psihologii Daniel David și Anca Dobrean (fiind autor al regiei și scenariului) al produsului (carte + DVD) ”Retman și Retmagia” (ed. Trei, 2015), în care desenele animate sunt folosite, în premieră mondială, ca terapii pentru diferite probleme ale copiilor.