monitorulcj.ro Menu
Politică

Discuţia despre terenul de pe Calea Turzii revine în Consiliul Judeţean

Proiectul privind acordarea cu titlu gratuit pe o perioadă de 49 de ani a terenului de pe Calea Turzii nr. 2-14 către Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului va reveni în şedinţa ordinară de luna aceasta a forului judeţean, după ce luna trecută a fost retras de pe ordinea de zi.

Terenul are o suprafaţă totală de 3.031 mp şi, conform noului acord încheiat cu Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, urmează să fie folosit pentru realizarea unei săli de sport care să deservească şcolile din zonă, a unei grădiniţe, precum şi pentru construirea unui Centru Misionar – Social, care ar urma să cuprindă sediile pentru Protopopiatele Cluj I şi II, o sală de şedinţe, sediu pentru Asistenţa Socială Eparhială, sediu pentru Societatea Femeilor Ortodoxe, pentru Organizaţiile de tineret şi o capelă pentru rugăciuni.

Potrivit oficialiilor Consiliului Judeţean, construirea grădiniţei şi sălii de sport pe terenul respectiv este soluţia care mulţumeşte pe toată lumea. “Am avut o discuţie cu Înalt Prea Sfinţia Sa Andrei şi am convenit ca viitorul complex să cuprindă şi o sală de sport, destinată copiilor care frecventază şcolile din zonă. Mai mult, Mitropolitul Andrei a fost de acord şi cu construirea unei grădiniţe. În acest fel se va reuşi acordarea unei destinaţii sociale, dar şi educative, acelui teren, comunitatea clujeană urmând să beneficieze de serviciile instituţiilor care îşi vor avea sediul acolo”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, după ce a ajuns la un consens cu arhiepiscopia în privinţa obiectivelor ce vor fi construite pe teren.

Predarea-primirea terenului se va face pe baza unui protocol încheiat conform înţelegerii cu Înalt Prea Sfinţia Sa Andrei, care se va realiza numai după soluţionarea definitivă a problemei generate de revendicarea unei suprafeţe din cadrul terenului respectiv.