monitorulcj.ro Menu
Politică

Proiectul pentru bikesharing, aproape de finanţare

Proiectul municipalităţii clujene privind realizarea unei reţele de staţii self-service de închiriere de biciclete este tot mai aproape de obţinerea finanţării europene.

„Ieri şi astăzi (marţi şi miercuri – n.r.) reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională, împreună cu un reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului se află la Cluj-Napoca în vizită de precontractare a proiectului de bikesharing. Această vizită este cea mai importantă etapă înainte de semnarea contractului”, au informat reprezentanţii Primăriei.

Vă reamintim că prin  acest proiect se vor instala 50 de staţii self-service de biciclete, din care 44 în municipiul Cluj-Napoca iar restul în comunele Apahida şi Floreşti, urmând să fie achiziţionate un număr de 540 de biciclete. Practic, din price punct al oraşului, clujenii se vor putea deplasa gratuit în orice alt punct, pe baza unui card emis la cerere care permite ridicarea din staţie a unei biciclete şi respectiv depozitarea acesteia în punctul de sosire. Municipalitatea încearcă astfel să stimuleze folosirea bicicletei ca mijloc alternativ de transport în rândul clujenilor, în vederea îmbunătăţirii mobilităţii urbane, reducerea traficului auto, dezvoltarea transportului ecologic şi, de asemenea, creşterea calităţii vieţii locuitorilor oraşului, în ansamblu, fiind vorba şi despre promovarea mişcării în rândul acestora.

Valoarea proiectului este de 17,6 milioane de lei, din care 13,4 milioane reprezintă suma nerambursabilă solicitată. Totodată în proiect se va finanţa construirea de piste de biciclete pe o lungime totală de circa 14,5 km.     M.O.