monitorulcj.ro Menu
Politică

Se prăbuşesc monumentele istorice

Proprietarii unei clădiri de pe strada Horea au ieşit ieri în stradă, nemulţumiţi de faptul că imobilul în care locuiesc se prăbuşeşte peste ei.

Cele 25 de familii s-au plâns pentru că “nimeni nu ia măsuri în privinţa reabilitării”. În ciuda numeroaselor sesizări adresate Primăriei municipului Cluj-Napoca, această clădire nu a fost reabilitată, susţin ei. Mai mult, cei care locuiesc aici s-ar putea chiar să se aleagă cu amenzi. “Această clădire a supravieţuit şi bombardamentelor din al doilea război mondial, este monument istoric. Din 2000 depunem sesizări şi nu rezolvăm nmic. În contract s-a spus că nu avem voie să modificăm nimic pentru că această clădire face parte din monumentele istorice. Avem înregistrat acordul de principiu pentru ca primăria să ne ajute şi timp de câţiva ani să plătim cote primăriei. Nici în ziua de azi nu avem un rezultat, casa se prăbuşeşte peste noi”, a declarat fostul administrator al clădirii, Dorel Sfârlea. Prezenţi la protestul clujenilor de pe strada Horea au fost şi social democraţii Alexandru Cordoş şi Mircea Jorj. Ei au precizat că autorităţile trebuie să ia măsuri în privinţa reabilitării monumetelor, pentru că oraşul Cluj-Napoca va deveni, în 2020, Capitală Europeană. “Propunem constituirea unei comisii mixte formate din reprezentanţi ai consiliului local specialişti care să stabilească o strategie clară în acest sens. Refaţadizarea clădirilor din zona centrală trebuie să fie prioritară”, au spus reprezenatanţii PSD Cluj.  A.M.C.