monitorulcj.ro Menu
Politică

Senatorul Mihai Goţiu se autosancţionează

Mihai Goţiu îşi asumă moţăiala de luni din Parlament şi se autosanctionează cu salariul pe această saptămână.

Parlamentarii USR au stat cinci zile și nopți treji într-o manifestare de tip sit-in desfăşurată în Camera Deputaţilor ca să protesteze împotriva adoptării abuzive a Ordonanţei 13 care legiferează impunitatea politicienilor. După zile în şir de protest, Mihai Goţiu a fost filmat de un parlamentar PSD când a închis ochii, pentru câteva clipe, în pauza şedinţei de luni a Parlamentului.

Mihai Goţiu îşi asumă ce s-a întâmplat şi se autosanctionează cu salariul pe această saptămână. Senatorul USR a anunţat că-şi va dona indemnizația pentru susținerea unui proiect de dotare cu echipamente a saloanelor pentru tratarea copiilor bolnavi cronic, din patru spitale regionale.

Mihai Goţiu face publică următoarea declaraţie:


"Dragi prietene și prieteni, stimați colegi din Parlament, vreau să vă mulțumesc tuturor celor care, pe parcursul zilei de ieri, a nopții și a dimineții mi-ați transmis mesaje critice oneste și/sau de încurajare. Faptul că în această dimineață am constatat că am cu câteva sute de prieteni pe Facebook mai mulți ca ieri și mesajele trimise direct m-au emoționat, dovedindu-mi că ați înțeles contextul în care s-a produs greșeala mea, ca efect al oboselii acumulate în ultima săptămână, când am stat de veghe, zi și noapte, cu colegii de la USR  pentru a bloca asaltul partidelor din coaliția de la putere împotriva Justiției.

În același timp însă, susținerea voastră mă obligă la asumarea până la capăt a ceea ce s-a întâmplat. Atât în semn de mulțumire pentru sprijin, cât și de penitență, am decis să mă auto-sancționez cu indemnizația pe o săptămână. O parte din această sumă o voi dona pentru susținerea unui proiect de dotare cu echipamente a saloanelor pentru tratarea copiilor bolnavi cronic din patru spitale regionale, pentru care, în ciuda promisiunilor electorale, actuala Putere n-a găsit fonduri în legea bugetului.


Sper ca acest gest să fie corect înțeles atât de voi, cât și de colegii mei parlamentari din toate partidele, de la care aștept să-și asume, la rândul lor, responsabilitatea pentru fiecare acțiune care poate aduce atingere imaginii instituției pe care o reprezentăm, fie că e vorba de ațipit în plenul ședințelor, de trecut strada pe culoarea roșie a semaforului, de votat împotriva solicitărilor justiției de retragere a imunității unor colegi ori pentru criza recentă care a scos jumătate de milion de români în stradă."

Senatorul USR Mihai Goţiu a fost surprins aţipind, în sala de plen, la şedinţa celor două camere reunite privind bugetul pe 2017.