monitorulcj.ro Menu
Politică

Interes zero pentru Salvamont-ul din Cheile Turzii

Construirea viitorului punct Salvamont din Cheile Turzii nu a atras interesul nici unei firme.

Potrivit şefului Salvamont Cluj, Vasile Cipcigan, la licitaţia care ar fi trebui să aibă loc ieri nu s-a prezentant nici un ofertant. Prin urmare, procedura va fi reluată în cel mai scurt timp. Lucrările privind construirea punctului de informare turistică şi de intervenţie din zona Cheilor Turzii a fost evaluată la 195.000 de lei. Construcţia va fi situată pe un teren cu o suprafaţă de 525 de metri pătraţi, ce aparţine domeniului public al comunei Mihai Viteazu. În urmă cu 13 ani, la Cheile Turzii a fost organizată o bază Salvamont prin amplasarea a două containere metalice tip “organizare de şantier”, nefiind asigurate condiţiile tehnice şi igienico-sanitare pentru buna desfăşurare a activităţii, motiv pentru care s-a impus construirea unui nou imobil, care să îndeplinească toate condiţiile necesare.