monitorulcj.ro Menu
Politică

Blejnar: “Noi nu facem vendete politice”

ANAF a sesizat DNA cu privire la un prejudiciu de 67 de milioane de lei la complexurile energetice Rovinari şi Turceni.

Sesizarea nu îl vizează nici pe liderul PSD Victor Ponta, nici pe senatorul Dan Şova, dar numele lor apar în documentele companiilor, susţine preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.

Sesizarea ANAF trimisă Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) privind un prejudiciu de 67 milioane de lei constatat la complexurile energetice Rovinari şi Turceni nu îl vizează pe preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ieri şeful Fiscului, Sorin Blejnar.

“Domnul Ponta nu are nicio legătură cu acest subiect. Noi nu facem vendete politice. Eu nu încerc sa-l asociez pe domnul Ponta cu aşa-zisul scandal de la Turceni şi Rovinari. Această sesizare nu îl vizează pe domnul Ponta”, a spus Blejnar, citat de Mediafax.

Preşedintele ANAF a declarat că în perioada 2007-2009, cele două companii - complexurile energetice Rovinari şi Turceni - au denaturat veniturile, în sensul că au diminuat nejustificat veniturile şi au majorat cheltuielile, care au condus astfel la un prejudiciu de 67 milioane de lei, adică 16-17 milioane de euro.

Potrivit lui Blejnar sesizarea la DNA a fost făcut ca urmare a unui control financiar la cele două companii şi este îndreptată împotriva întregului proces. “Nu există decât o sesizare generală care vizează activitatea generală desfaşurată în perioada 2007-2009”, a mai spus Blejnar.

Preşedintele ANAF a mai arătat că sesizarea la DNA nu îl vizează direct nici pe senatorul PSD Dan Şova, care ar putea fi chemat ulterior la audieri, pentru declaraţii.

Cum explică Şova contractele cu Rovinari şi Turceni

Mai multe televiziuni de ştiri au relatat ieri că ANAF a trimis o sesizare Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în legătură cu preşedintele PSD, Victor Ponta, şi cu senatorul PSD Dan Şova, sesizarea vizând contracte cu complexurile Rovinari şi Turceni.

Senatorul PSD Dan Şova declara, în 24 iunie, că fosta sa firmă “Şova şi asociaţii” a adus beneficii de câteva zeci de milioane de euro societăţilor Rovinari şi Turceni, el nefiind însă angrenat în serviciile juridice respective.

Şova a afirmat că a fost parte din “Şova şi asociaţii” până la mijlocul lui 2009. Contractele pe care firma respectivă le-a încheiat pentru servicii juridice au fost semnate în martie 2007 cu complexul Rovinari şi în iulie 2007 cu Turceni. El a precizat că nu a lucrat în cadrul acestor contracte decât în două ocazii, o întâlnire la AVAS şi una prin care s-a făcut o tranzacţie între Turceni şi ICM (Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor). El a mai precizat că onorariul perceput în cele două contracte era de 40 euro pe oră, în timp ce, potrivit unui raport al Curţii de Conturi, Rovinari şi Turceni au încheiat în 2009 şi 2010 contracte de asistenţă juridică la 180 euro/oră, una dintre firmele respective aparţinând fostului preşedinte PNL Valeriu Stoica.

Potrivit senatorului PSD, firma “Şova şi asociaţii” a reuşit reducerea cu 6 milioane de euro a unei datorii de 821 miliarde lei pe care Rovinari o avea la ICM, beneficiul total, prin eşalonarea pe cinci ani şi neplata de dobânzi şi penalităţi, fiind de 8 milioane euro, informează Mediafax.