monitorulcj.ro Menu
Politică

Vocea străzii a strigat la proteste: “Fără penali în funcţii publice”

deputatul USR Emanuel Ungureanu

Deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu aminteşte că societatea civilă a cerut în mod expres clasei politice să facă modificări legislative pentru ca politicienii condamnaţi penal să nu poată ocupa funcţii publice.

Partidul Uniunea Salvați România a organizat, zilele trecute, în Parlament, o dezbatere publică intitulată „Fără penali în funcții publice”, cu scopul de a găsi forme de a transpune în legislație punctul 8 din Proclamația România 2017+, care a apărut în urma protestelor de stradă din primele luni ale anului 2017.

La dezbatere au participat inițiatorii Proclamației România2017+, dar și reprezentanți ai principalelor organizații non-guvernamentale din societatea românească. Urmează ca după aceste prime discuţii, parlamentarii USR să depună unul sau mai multe proiecte de lege care să limiteze accesul în funcții publice al persoanelor care au condamnări penale.


Ce propune societatea civilă

O propunere din partea membrilor societății civile a fost modificarea legii partidelor politice, prin introducerea unor criterii de integritate, care ar putea rezolva o parte a problemei, în condițiile în care majoritatea aleșilor sunt membri de partid. De asemenea, persoanele care ocupă funcții publice ar putea completa o declarație de integritate, pe lângă cea de avere, care să atragă responsabilizarea aleșilor.

Mircea Toma, membru fondator al organizației Active Watch, a propus extinderea legii care impune consilierilor juridici să nu aibă cazier penal pentru a include și activitatea parlamentarilor, întrucât elaborarea legilor este una dintre principalele atribuții ale aleșilor.


O altă idee din partea societății civile a fost modificarea legislației privind ocuparea funcțiilor publice la toate nivelurile de administrație, în funcție de deciziile de legalitate și oportunitate, astfel încât demnitarii să își asume deciziile de oportunitate, funcționarii publici să adopte deciziile de legalitate, iar manageri să ia deciziile în care legalitatea și oportunitatea se întrepătrund.

“Condamnaţii penal ar trebui să se retragă singuri”

Deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu atrage atenţia că funcţia publică de înaltă demnitate este incompatibilă cu orice formă de condamnare penală şi că politicienii aflaţi în această situaţie ar trebui să se retragă singuri.


“Societatea civilă, prin Proclamaţia de la Timişoara 2017 a cerut în mod expres clasei politice să facă modificările legislative astfel încât persoane care sunt condamnate penal definitiv să nu poată ocupa funcţii publice o anumită perioadă de timp. Deci este o discuţie care trebuie să aibă loc în Parlament. În contextul în care preşedintele Senatului este acuzat de miniciună penală, în contextul în care preşedintele Camerei Deputaţilor, fără niciun pic de ruşine, ocupă această înaltă demnitate fiind condamnat definitiv e foarte clar că majoritatea parlamentară nu îşi doreşte decât să slăbească legislaţia anticorupţie. Noi, ca USR, nu am făcut decât să preluăm vocea străzii şi să pregătim acele amendări ale legilor. PSD vrea să slăbească legislaţia anticorupţie, noi vrem să o întărim.

Punctul meu personal de vedere este foarte precis aici şi anume că funcţia publică de înaltă demnitate este incompatibilă cu orice formă de condamnare penală. Mai mult, consider că cei care sunt condamnaţi penal ar trebui să se retragă singuri din funcţii. Ei pot să îşi reabiliteze ulterior imaginea, cum e cazul lui Ludovic Orban. Lumea trebuie să înţeleagă că în Parlament trebuie să intre oameni care au o meserie, care au făcut ceva în viaţă şi care nu trebuie să se lege de fotoliul de parlamentar cu dinţii pentru interese proprii”, explică deputatul  Emanuel Ungureanu. 


Ce conţine noua Proclamaţie de la Timişoara

Proclamaţia Iniţiativei Timişoara scrisă în perioada protestelor de lunile trecute a cerut:

1. Ca de acum înainte niciun guvern, indiferent de coloratura politică, să nu mai repete vreodată vreo Ordonanţă 13;
2. Organizarea unui referendum anticorupţie;
3. Controlul de constituţionalitate al legilor şi ordonaţelor de urgenţă să se realizeze şi la iniţiativa directă şi neintermediată a cetăţenilor;
4. Acordarea unor prerogative suplimentare Curţii Constituţionale pentru suspendarea aplicării actelor normative susceptibile de încălcare a Constituţiei;
5. Depolitizarea funcţiilor publice şi ocuparea lor doar prin concurs;
6. Stabilirea incompatibilităţii între funcţiile executive şi legislative;
7. Eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penală a demnitarilor;
8. Fără penali în demnităţie publice.


'Proclamația România2017+ a pornit de la Timișoara ca și initiativă, dar este rezultatul muncii mai multor orașe în care s-a protestat începând cu 18 ianuarie. Legat de punctul 8, fără penali în publice publice, comisia de la Veneția a făcut un raport preliminar, în iunie 2015, în care se analiza limitarea accesului condamnaților penali în diverse parlamente din Europa, dar și din lume. Există zeci de țări din Europa care au astfel de interdicții și există și mai multe în lume. De exemplu, Albania a adoptat în 2015 o lege foarte dură în acest sens, în care face referire atât la funcțiile parlamentare, cât și la cele locale, și face referire atât la funcțiile alese, cât și la cele numite. Nu trebuie să avem milă de corupți', a susținut, la dezbatere, Tiberiu Pfiszter, unul dintre inițiatorii Proclamației România2017+.