Politică
Şi corupţii vor fi graţiaţi - a decis Comisia Juridică a Senatului. Ce susţinere are de la Cluj proiectul?
Comisia juridică a Senatului a votat, miercuri, pentru graţierea corupţilor. Urmează acum că proiectul de lege să intre în plen, Senatul fiind prima cameră sesizată.
Decizia a fost luată cu 5 voturi pentru şi 3 împotrivă. În favoare au votat senatori ai PSD şi ALDE, iar reprezentanţi ai PNL, UDMR şi USR s-au opus. Infracţiunile de corupţie sunt incluse astfel în Legea graţierii, iar amendamente în acest sens au fost depuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu.
Ce susţinere are de la Cluj iniţiativa
Senatorii clujeni spun, cel puţin deocamdată, că nu susţin graţierea corupţilor în general. Rămâne de văzut însă cum vor vota săptămâna viitoare, când proiectul va ajunge în plen.
"Nu cunosc forma în care a trecut de Comisia Juridică, amendamentele încă. Îmi este greu să mă pronunţ acum. Dar nu, nu sunt de acord cu graţierea corupţilor, în general”, a declarat senatorul PNL Marius Nicoară.
“După şedinţa de grup voi putea spune cum vom vota, dar nu sunt de acord cu graţierea corupţilor. Trebuie să vedem care au fost motivele pentru care au ajuns să adopte proiectul şi care este conţinutul exact. Şi nu ştiu cum au rezolvat recuperarea prejudiciului...”, a declarat, la rândul său, senatorul UDMR Laszlo Attila.
Vinovaţii de dare şi luare de mită, graţiaţi
Astfel, ar urma să se graţieze persoane vinovate de dare şi luare de mită.
"Luarea de mită - am propus-o pentru graţiere, având în vedere că se face eventuala graţiere cu plata prejudiciului şi având recidivişti", a spus Traian Băsescu.
În timp ce fostul şef al statului a explicat că este nevoie de "un moment zero" privind "această poveste" a graţierii corupţilor, senatorii PNL şi USR au anunţat că sunt împotrivă.
Totodată, şi reprezentanţii Parchetului General, ai CSM şi ai Uniunii Naţionale a Barourilor, care au fost prezenţi la şedinţa Comisiei juridice, s-au opus graţierii celor care sunt condamnaţi pentru fapte de corupţie.
Reprezentantul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor (ANP) a declarat că, în acest moment, de graţiere ar putea beneficia 246 de persoane condamnate pentru corupţie.
În continuare, se ia în calcul plafonul privind un prejudiciu în cazurile de corupţie pentru care se acordă graţierea.
Comisia juridică a Senatului a reluat, miercuri, dezbaterile pe marginea proiectului de lege al graţierii, după ce săptămâna trecută au adoptat o serie de amendamente privind graţierea.
Reamintim, senatorii jurişti au hotărât, în urmă cu o săptămână, prin adoptarea unui amendament la dezbaterea pe articole a proiectului de lege, ca pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, aplicate de instanţa de judecată, să se graţieze în întregime.