OPINIE USR, misiune imposibilă

USR era partidul venit „din neant”, fără lideri și membri, fără structură și notorietate, fără liste (complete) de candidați, ce mai, o improvizație politică, dar care, la prima strigare, a reușit să obțină 9%, să intre în Parlament și să devină, în câteva luni, a treia forță politică. E irelevant că Nicușor Dan, un oengist preocupat de București, avea notorietate și lupta cu administrația locală. N-a contat asta în fața faptului că românii, atunci când au simțitaer de schimbare, au votat cu unii noi și necunoscuți, sătui de vechile mutre și obiceiuri de neam-prost politic, care au dus la o prezență de sub 40% la vot.Reușita USR era un semnal inteligibil că politica în România n-a murit, că nu merg la vot doar pensionarii, asistații sociali, oportuniștii și rudele celor aleși, ci mai există un dram de speranță pentru încă cel puțin 40% din cetățenii cu drept de vot.

Dar cât poate oare să dureze o minune? Un partid de strânsură, cu oameni puțin cunoscuți (în mare parte), care nu se cunosc între ei, fără experiență politică, ce șanse de reușită ar putea avea? Pentru că, dincolo de euforia unui succes nepregătit, îi aștepta o muncă de construcție de la zero a unei noi structuri politice ce trebuia să dea satisfacție și, în același timp, să se edifice pe sine. La o nevoie (normală) de creștere (de efective, imagine, anvergură, încredere etc.) prin care obligatoriu trebuia să treacă, se adăuga alta, (de neocolit) la fel de mare, o nevoie de identitate ideologică, greu rezolvabilă într-o alcătuire umană eterogenă, constituită în pripă și aproape la întâmplare. Nimeni nu le acorda mari șanse. La toate aceste mari probleme structurale, s-au adăugat altele legate de leadership, de conflicte interne, frământări, ezitări și stângăcii la vârf, toate având cam drept numitor comun pe chiar președintele partidului Nicușor Dan, un foarte bun activist social, dar un politician atipic. Nicușor Dan  fusese sufletul și creierul grupării politice, girantul ei moral, dar nu și garantul succesului. Pe o scenă politică ostilizată, cu proteste stradale masive și o opoziție slabă și cvasiabsentă, cu o presă potrivnică atentă mai ales la scandaluri, construcția noului partid devenea o „misiune imposibilă”. „Gurile de foc” ale partidului, care erau parlamentarii, au încercat fiecare, cam individual, să facă ceva, unii au reușit, alții, deloc, creându-se impresia unor curse pe cont propriu, lăudabile unele, dar fără orizont politic comun. A venit apoi episodul cu Dacian Cioloș, important pentru viața și creșterea naturală a partidului, dar care, tratat amatoristic, s-a soldat cu un eșec, de strategie, de atitudine și de imagine.

Am reamintit aceste lucruri pentru că vineri și sâmbătă la Cluj a avut loc Congresul USR, un eveniment care, teoretic și practic, ar fi trebuit să clarifice niște lucruri din multele necunoscute ce gravitau în jurul USR. Constatările mele după două zile de congres, destul de slab mediatizat, raportat la dimensiunea de al treilea partid al țării, sunt:

- Nicușor Dan a fost ales președinte al partidului cu o majoritate convingătoare, o soluție satisfăcătoare pentru starea actuală a USR, probabil, dar insuficientă pentru imaginea, creșterea și viitorul partidului. Liderul ales pare un politician cu potențial politic limitat, dar e posibil să nu se fi putut face mai mult acum, iar soluțiile alternative (Clautilde Armand, Cristian Ghinea, Emanuel Ungureanu sau alții) să nu fi avut forța de convingere pentru a prelua partidul.

- înafara consolidării poziției lui N. Dan, congresul nu pare să fi rezolvat niciuna dintre problemele vitale ale USR: despre politicile de creștere, extindere, dezvoltare nici nu s-a discutat, identitatea ideologică  a rămas în suspans și n-am văzut nimic convingător legat de strategie, program, omogenitate, coerență, comunicare. Chestiunile organizatorice și de statut (care au ocupat mult timp) sunt irelevante pentru public și pentru succesul și încrederea partidului. USR se află  în faza în care membrii partidului se cunosc, discută, se caută.

- disputa dintre „progresiști” și „conservatori” n-a fost tranșată, dar nu lipsa unei ideologii, în mod neapărat, este dăunătoare (acolo undegranițele doctrinare se șterg și populismul devine ideologie), cât dificultatea (sau imposibilitatea), în aceste condițiii, de a închega un program politic pe care să-l poți susține public. Balansul stânga-dreapta la un partid nou este periculos, centrismul nu este un vid (o dublă lipsă), ci trebuie umplut cu idei și acțiune, iar un proiect (de abordare politică nouă, integritate, dezvoltare, emancipare națională etc.), ca substitut de ideologie, trebuie bine gândit și coerent implementat.

- așa cum se văd acum, șansele USR ar fi ca Nicușor Dan să se „schimbe” și să-și facă o echipă de strategie și comunicare eficiente. Membrii mai realiști ai partidului își pun nădejdea în organismul colectiv de conducere (Biroul Național), care ar putea da direcție, echilibru și coerență activității și imaginii USR

USR a fost un simbol al dorinței de schimbare apoliticii românești, dar există riscul să rămână doar atât, iar schimbarea să o facă alții, mai mari, mai puternici, mai uniți, mai eficienți, mai înțelepți.