monitorulcj.ro Menu
Politică

PRU Cluj cere referendum pe tema amplasării plăcuţelor multilingve la intrările în oraş

PRU Cluj cere referendum pe tema amplasării plăcuţelor multilingve la intrările în oraş

Liderul PRU Cluj Alexandru Cordoş îi reproşează primarului Emil Boc că nu a atacat hotărârea instanţei privind montarea indicatoarelor multilingve.

La începutul anului, Tribunalul Cluj a dat câştig de cauză Asociaţiei Minority Rights, obligându-l pe primarul Emil Boc să amplaseze indicatoare şi cu denumirea în limba maghiară. Amplasarea acestora a început săptămâna aceasta, prima plăcuţă multilingvă fiind montată la intrarea dinspre Floreşti. Reprezentanţii PRU cer însă organizarea unui referendum local pe tema plăcuţelor.

“Sunt de acord cu inscripţionarea multilingvă, dar era necesară  o dezbatere. Ne lasă impresia că există o presiune.”

Alexandru Cordoş subliniază că lipsa unei dezbateri publice sau consultări poate lăsa loc unor interpretări. Liderul PRU solicită referendum local pe această temă.


“Sunt mai multe aspecte aici care trebuie subliniate: în primul rând, aşa cum am mai spus, primarul trebuia să atace hotărârea Curţii de Apel, are obligaţia prin lege dar nu a făcut acest lucru. În al doilea rând, nu ştim ce s-ar fi întâmplat dacă ataca, de exemplu poate Curtea de Apel revenea, poate ar fi câştigat primăria, iar în acele condiţii rămânea doar “Cluj- Napoca”. Neatacând-o, a rămas definitivă şi, în baza ei indicatoarele trebuiau inscripţionate în limbile română şi maghiară, numai că s-au pus în mai multe limbi.
Aşa cum am mai spus, eu sunt de acord cu inscripţionarea multilingvă, nu bilingvă, dar asta nu o poate decide cineva anume, asemenea decizii trebuie să vină în urma unor dezbateri publice ori în baza unui referendum local. De aceea solicităm organizarea unui referendum local. Sunt de acord cu ce spune UBB în privinţa plăcuţelor, dar acest lucru trebuie făcut prin consultare. Într-o democraţie trebuie o consultare publică şi totodată să se ia o decizie a forului, de aceea avem un consiliu local, să vină fiecare cu punctul său de vedere. Aşa lasă de înţeles că nu doreşte sau nu poate să facă această consultare publică, ne lasă impresia că există o presiune de undeva cu privire la urgentarea acestor lucruri. E posibil să fie rezultatul negocierilor actualei majorităţi din CL”, a declarat Alexandru Cordoş.  

Argumentele PRU pornind de la lege

Şi în urmă cu aproximativ o lună, înainte ca primarul să anunţe că vor fi amplasate plăcuţe, preşedintele PRU Cluj atrăgea atenţia că este necesară o dezbatere.


Reprezentanţii PRU îi cereau atunci primarului să facă recurs, pornind, în argumentele lor de la lege.

 “Partidul România Unită Cluj preocupat fiind de situaţia inscripţiilor multilingve de la intrările în oraşul Cluj-Napoca îşi ilustrează poziţia pornind de la articolul 76, alineatele 2, 4 ale Legii administraţiei publice locale 215/2001:


Art. 76.

(2) În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale, cu aparatul de specialitate și organismele subordonate consiliului local, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba lor maternă și vor primi răspunsul atât în limba română, cât și în limba maternă.


(4) Autoritățile administrației publice locale vor asigura inscripționarea denumirii localităților și a instituțiilor publice de sub autoritatea lor, precum și afișarea anunțurilor de interes public și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, în condițiile prevăzute la alin. (2).

Conform acestui articol de lege, prevederea referitoare la procentajul de 20% pondere a populaţiei minoritare, este foarte clară. Aplicată datelor recensămintelor din 2012 şi 2011, aceasta prevedere nu obligă municipalitatea clujeană nici să folosească limba maghiară în actele oficiale ale instituţiei şi nici să instaleze plăcute bilingve la intrările în oraş. În consecinţă, pentru a păstra coerenta legislativă, solicitam primarului municipiului Cluj-Napoca să depună recurs în dosarul plăcutelor bilingve.


Totodată avându-se în vedere tradiţia multiculturală şi contemporaneitatea europeană, cosmopolită a municipiului Cluj-Napoca, propunem iniţierea unei obiective şi nepartizane dezbateri publice având ca subiect folosirea atât în administraţie cât şi în inscripţionările publice, a mai multor limbi. Ca urmare a acestei dezbateri printr-o iniţiativă legislativă, actualele reglementari ar putea fi puse în concordanţă cu noile realităţi, multilingvismul putând deveni o practică instituţionala curentă”, arăta atunci preşedintele PRU Cluj Alexandru Cordoş.