monitorulcj.ro Menu
Politică

PNL are o nouă echipă de conducere. "Greii" de la Cluj, niciun loc în noua conducere. Boc, Tişe, Nicoară şi Buda au pierdut pe toată linia.

Din noua echipă de conducere a PNL fac parte doar aceia care au susţinut moţiunea președintelui Ludovic Orban. "Greii" de la Cluj nu au prins niciun loc în conducerea PNL. Adrian Oros, singurul clujean ales, face politică "mare" doar din 2012. Boc, Tişe, Nicoară şi Buda au pierdut pe toată linia.

Consiliul Național de Coordonare al PNL (CNC) a ales secretarul general al partidului - Robert Sighiartău şi noii prim-vicepreşedinţi ai PNL - liderul filialei Bihor, Ilie Bolojan, fostul preşedinte interimar al partidului Raluca Turcan, Micea Hava (Alba) şi Iulian Dumitrescu (Prahova), toţi aceştia fiind susţinători ai moţiunii ”Partidul Naţional Liberal – Forţa Dreptei”.

De la Cluj, deputatul Adrian Oros a obţinut funcţia de vicepreşedinte pe agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară şi mediu, ape şi silvicultură.


Alin Tişe a fost singurul liberal care şi-a depus candidatura pentru două posturi: pentru cea de prim-vicepreşedinte şi pentru cea de vicepreşedinte pe regiunea Transilvania. Nu s-a ales cu niciuna.

Noul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că îşi doreşte ca PNL să ajungă la guvernare prin votul oamenilor, nu printr-un nou USL sau prin înţelegeri cu oamenii care nu vor aplica politicile liberalilor, afirmând că PNL trebuie să susţină alegeri anticipate,"lupta la baioneta".


Biroul Executiv al PNL se va reuni în prima şedinţă, luni, la ora 12:00, urmând să decidă dacă vor susţine sau nu moţiunea de cenzură.