monitorulcj.ro Menu
Politică

UDMR a depus plângere la Consiliul pentru Combaterea Discriminării şi CNA după declaraţiile lui Traian Băsescu. Declaraţiile de la care a pornit răfuiala Băsescu-UDMR

UDMR a depus plângere la Consiliul pentru Combaterea Discriminării şi CNA după declaraţiile lui Traian Băsescu. Declaraţiile de la care a pornit răfuiala Băsescu-UDMR

UDMR anunţă că a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la declaraţia făcută de Traian Băsescu şi manifestările discriminatorii din mass-media.

“Mai multe canale media din România – Realitatea TV, Naşul TV, B1TV şi Digi24 – au difuzat discursuri naţionaliste, extremiste, care discriminează comunitatea noastră, iar fostul şef al statului a atacat public dezideratul legitim al comunităţii maghiare de a consacra ziua de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare. Am sesizat autorităţile competente ale statului pentru a remedia pe cale legală această situaţie”, a transmis preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Bálint, într-un comunicat de presă, după ce UDMR a trimis două sesizări la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi respectiv la Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Preşedintele executiv a mai declarat că Uniunea nu a cerut nimic inedit şi că propunerile legislative ale UDMR nu aduc niciun prejudiciu drepturilor majorităţii.


„Am putut fi martorii manipulării şi a propagandei naţionaliste în aceste zile. Este inacceptabil ca un fost şef al statului să ceară maghiarilor din România să sărbătorească ziua de 15 martie la Budapesta. Maghiarii din România au drepturi în această ţară, în care s-au născut! Este o declaraţie schizofrenică dacă stăm să ne gândim că, în timpul mandatului său de preşedinte, cu ocazia comemorărilor din 15 martie, a adresat mai multe mesaje de sprijin comunităţii noastre şi el însuşi a promulgat legea care declară zilele sărbătoririi comunităţilor tătarilor şi a rromilor din România", a mai spus Porcsalmi Bálint.

UDMR precizează că Traian Băsescu a cerut de două ori încrederea şi voturile maghiarilor la alegerile prezidenţiale, iar acum "jigneşte profund această comunitate”.


„Acum câţiva ani Traian Băsescu era de părere că maghiarii din România au dreptul de a sărbători ziua de 15 martie şi a considerat ideile luptei pentru libertate ale maghiarilor formulate în timpul revoluţiei paşoptiste ca fiind general valabile. Azi, el critică iniţiativa noastră de consacrare a acestei zile ca sărbătoare oficială a maghiarilor din România şi îi numeşte ticăloşi pe cei care au sprijinit în comisiile de specialitate din Senat acest proiect de lege”, a spus liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila.

Schimbul de replici a început după ce, sâmbătă, preşedintele PMP, Traian Băsescu, le-a transmis liderilor UDMR că ar fi potrivit să nu intervină în lupta internă din PSD. În replică, preşedintele UDMR Kelemen Hunor a precizat că liderul PMP este un „om iresponsabil”, că a "cerşit" de două ori voturile maghiarilor şi ale secuilor şi că a "distrus" timp de 10 ani România. Traian Băsescu a revenit cu declaraţii şi a spus, în replică, că i-a „bătut de i-a snopit, în ungurime, pe Adrian Năstase şi pe Mircea Geoană”, însă nu cu ajutorul UDMR, despre care a afirmat că încearcă cu tenacitate să maghiarizeze Ardealul.


„Nu am nimic cu minoritatea maghiară şi nici măcar cu UDMR pe care o respect pentru tenacitatea cu care încearcă să îşi atingă obiectivele de maghiarizare a Ardealului. (…) Este adevărat. Şi pe Adrian Năstase şi pe Mircea Geoană i-am bătut de i-am snopit în ungurime, dar nu datorită UDMR, ci datorită faptului că am umblat mult în ungurime, că am vorbit cu mulţi oameni şi poate am făcut pentru unguri cel puţin în ceea ce priveşte infrastructura mult mai mult decât UDMR”, a declarat preşedintele PMP.

Traian Băsescu a susţinut că nu a „cerşit” voturile ungurilor, reamintind că în 2004 UDMR l-a susţinut pe Adrian Năstase, iar în 2008 pe Mircea Geoană.

Etichete: traian basescu UDMR