monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu: Disponibilizări până avem un aparat de stat competent; să plece incompetenţii şi “nepoţii”

Preşedintele Traian Băsescu a pledat, marţi, la RRA, pentru continuarea disponibilizărilor în sectorul bugetar, afirmând că, în prezent, curăţarea aparatului de stat de incompetenţi este o necesitate absolută, el exprimându-şi speranţa că “vor fi îndepărtaţi chiar nepoţii”.

“Vorbim despre disponibilizările de la stat ca şi cum ar fi crimă. Trebuie susţinută economia privată, sectorul privat prin lansare de investiţii, pentru că acolo se creează locuri de muncă, iar statul din ce în ce mai mult trebuie să devină discret în cheltuielile pe care le face. (...) Eu am mult respect pentru mare parte din funcţionarii publici. În acelaşi timp, nu pot să nu observ ce se întâmplă la vamă, urmare a activităţii funcţionarilor publici, ce se întâmplă prin poliţie din timp în timp, urmare a activităţilor publice. De ce credeţi că merge atât de greu absorbţia fondurilor europene? Nu miniştrii fac proiectele, nu miniştrii le aprobă, nu miniştrii le supraveghează. Noi ne-am obişnuit să scăpăm foarte uşor spunând ministrul e vinovat. Ministrul cere, dar nu se absorb banii europeni în primul rând datorită funcţionarilor”, a declarat Traian Băsescu.

El a fost întrebat ce garanţii pot fi că disponibilizările se vor face după criterii corecte.

“Garanţii nu dă nimeni, dar este interesul oricărui ministru ca disponibilizările să se facă prin îndepărtarea din aparatul de stat a celor care consumă bani degeaba. Deci, îmi pare foarte rău. O spun şi nu o spun prima dată: curăţarea aparatului de stat de incompetenţi este o necesitate absolută, pentru că acolo se fac... Să nu credeţi că ministrul ia şpaga de la ştiu eu ce firmă, o ia funcţionarul. Să nu credeţi că ordinea facturilor o stabileşte ministrul. Sunt nişte funcţionari acolo care spun: dau bani la firma asta, asta o trecem mai în spate... Să nu credeţi că proiectele le aprobă ministrul, le verifică ministrul. Nu, sunt acei funcţionari despre care dumneavoastră spuneţi: iar disponibilizări? Disponibilizări până când schimbăm aparatul de stat cu unul competent. Avem funcţionari competenţi, cum, în mod egal, avem funcţionari incompetenţi şi corupţi. De aceste categorii, prin restructurări, trebuie să scăpăm. Responsabilitatea şi a primarului, şi a preşedintelui de consiliu judeţean, şi a ministrului, şi a secretarilor de stat, ca procesul de diminuare a cheltuielilor de funcţionare a statului să aibă, printre altele, ca şi prioritate, şi selecţia corectă a oamenilor”, a mai spus şeful statului.

Traian Băsescu a precizat că în prezent se face o selecţie în Ministerul de Interne.

“Îmi doresc ca domnul Igaş şi secretarii de stat şi şeful Poliţiei române să fie extrem de exigenţi în selectare. Poate reuşim ca în urma îndepărtării a 10.000 de oameni din Ministerul de Interne să-i îndepărtăm chiar pe cei care nu au ce căuta în Poliţie şi în Jandarmerie”, a punctat Băsescu.

Întrebat dacă în urma procesului de disponibilizare, nu vor fi “victime ale nepotismului”, şeful statului şi-a exprimat speranţa că “vor fi îndepărtaţi chiar nepoţii”.

“Singura pârghie este conştiinţa şefului instituţiei, pârghia reală. Alta nu e”, a conchis Traian Băsescu.  Mediafax