Politică
Laszlo Tokes cere încheierea "ungarofobiei" în România şi la nivelul Uniunii Europene
Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, sâmbătă, în cadrul Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, că prejudecăţile ostile şi părtinitoare la adresa Ungariei trebuie să înceteze în România şi la nivelul Uniunii Europene, relatează agenţia MTI.
Tokes, unul din liderii politici ai comunităţii maghiare din România şi eurodeputat din partea partidului ungar FIDESZ, a pledat pentru "încheierea ungarofobiei", pe care a comparat-o cu antisemitismul şi ura împotriva populaţie rome.
De profesie pastor reformat, Laszlo Tokes a vorbit despre situaţia tensionată din Europa, despre poporul ungar şi despre comunitatea etnică maghiară din România.
"Adăugarea unor valori creştine, care au fost lăsate în afara tratatului Uniunii Europene, ar însemna mai mult decât aplicarea ambiguă a statului de drept, a democraţiei şi a drepturilor omului. Europa ar trebui să-şi ia credinţa şi valorile în serios, cel puţin la fel ca musulmanii", a spus Tokes, potrivit Mediafax.
Europarlamentarul cu dublă cetăţenie, română şi maghiară, a catalogat drept "uluitor şi cinic" faptul că "persoanele care au generat migraţia modernă şi pun în pericol supravieţuirea Europei în ansamblu" l-au acuzat pe premierul Ungariei, Viktor Orban, că ar pune în pericol valorile europene.
La 13 iunie, Comisia Europeană a lansat procedurile de infringement împotriva Cehiei, Ungariei şi Poloniei, pentru faptul că nu au acceptat refugiaţi în cadrul planului comun de relocare a acestora. În plus, Bruxelles-ul a criticat frecvent Ungaria pentru presupuse încălcări ale libertăţii presei şi pentru politicile dure în materie de imigraţie.
Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad se desfăşoară până la 23 iulie şi reuneşte anual cei mai importanţi lideri politici din Ungaria şi din cadrul partidelor maghiare din România. Premierul ungar Viktor Orban şi-a programat tradiţionalul discurs pentru 22 iulie.