monitorulcj.ro Menu
Politică

Legile justiţiei, la vot în SENAT

Opoziţia a cerut retragerea de pe ordinea de zi a modificărilor la Legile 304 şi 317.

„USR propune amânarea celor două legi cu un termen de două săptămâni, chiar şi în ianuarie sau sesiunea următoare, pentru a le oferi românilor sărbători liniştite”, a precizat senatorul USR, George Marussi.

Plenul Senatului a respins propunerea USR.


La rândul său, liderul PMP, Traian Băsescu, a făcut aceeaşi solicitare, adăugând că, dacă aceasta nu va fi votată, partidul se va retrage de la lucrările Senatului.

„Ca şi ieri, vă facem aceeaşi solicitare: retragerea de pe ordinea de zi, în această sesiune, a legilor 304 şi 317. În aceste zile, am avut întâlniri numeroase cu ambasadori ai statelor UE la Bucureşti. Nimeni nu înţelege ce se întâmplă. (...) În condiţiile în care eu am găsit destule lucruri pozitive în aceste modificări (…), vă propun să amânăm votul pe aceste legi până la 1 februarie, la redeschiderea noii sesiuni parlamentare, pentru a exista timpul necesar pentru care politicieni, oameni de drept, ziarişti, să analizeze modificările. În cazul în care nu se acceptă retragerea de pe ordinea de zi, PMP nu va participa nici măcar prin prezenţă la lucrările Senatului”.


Şi senatorul PNL, Mario Oprea, a cerut amânarea celor două proiecte de legi, invocând încălcarea Regulamentului prin faptul că raportul din Comisie pentru cele două legi au sosit miercuri, deşi acestea trebuiau transmise cu trei zile lucrătoare înainte.

Comisia specială pentru legile Justiţiei a adoptat, marţi seara, Raportul la proiectul care modifică Legea 304/2004 privind organizarea judiciară dar şi raportul, cu amendamente, la proiectul care modifică Legea 317/2004 privind CSM.