Politică
Cine este Nicolae Burnete, singurul clujean din noul guvern
Nicolae Burnete, propus de PSD pentru funcţia de ministru al Cercetării, este preşedintele Senatului Universităţii Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) şi director al Departamentului de Autovehicule Rutiere şi Transporturi din cadrul Facultăţii de Mecanică.
Nicolae Burnete s-a născut în 4 iunie 1960 la Roşia de Secaş, judeţul Alba, şi a absolvit în 1985 Institutul Politehnic Cluj-Napoca, specializarea Mecanică Agricolă, ca şef de promoţie, iar din anul 2001 este profesor universitar la UTCN, potrivit Mediafax.
În perioada 2004 – 2012 a fost decan al Facultăţii de Mecanică al universităţii clujene, iar în perioada 2012 – 2013 a deţinut funcţia de director general adjunct în Ministerul Educaţiei Naţionale.
Din anul 2013 ocupă funcţia de director al Departamentului de Autovehicule Rutiere şi Transporturi al Facultăţii de Mecanică din cadrul UTCN, fiind, totodată, din 2016, şi preşedinte al Senatului universităţii.
De-a lungul carierei, Nicolae Burnete a urmat diverse stagii de specializare şi documentare în Franţa şi Germania.
Pe lângă cariera didactică, Burnete este şi expert tehnic judiciar în mai multe specializări.
În ceea ce priveşte lucrările didactice şi ştiinţifice, Nicolae Burnete are 16 lucrări didactice, 160 lucrări ştiinţifice elaborate şi 143 publicate, 49 contracte de cercetare tehnico-ştiinţifică (director sau membru în colectiv).
Ca hobby-uri, Burnete a trecut în CV-ul său că este pasionat de sport - tenis, fotbal, baschet, îi place literatura SF, dar este atras şi de domeniul construcţiilor şi amenajărilor.
Este căsătorit şi are doi copii.
În anul 2012, Nicolae Burnete a făcut parte din Consiliul Naţional de Etică al Ministerului Educaţiei care a analizat un posibil plagiat în cazul tezei de doctorat a fostului premier Victor Ponta.
Nicolae Burnete este propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Cercetării.