monitorulcj.ro Menu
Politică

Cine-a pus „talpă” înregistrării USL?

Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună s-a opus înregistrării USL.

Reprezentanţii USL Cluj consideră că, dacă se urmează căile legale, nu vor avea probleme.

Tribunalul Bucureşti a amânat pentru a patra oară înregistrarea Uniunii Social Liberale. Liderii Uniunii spera ca pe 1 septembrie să fie dată decizia finală.

Piedica USL pare a fi un partid care contestă “orice înregistrare a oricărui partid”: Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună care pare să fi intervenit şi împotriva înregistrării Partidului Popular Maghiar din Transilvania, iniţiat de Laszlo Tokes.

A patra amânare

În ciuda faptului că este a patra amânare, reprezentanţii USL Cluj susţin că „gluma” acestui partid nu are cum să stea în faţa căilor legale.

Social democratul Valentin Cuibus susţine că indiferent de amânare, USL va fi înregistrat, iar „apoi va câştiga alegerile”.

„Nu vreau să cred că e ceva politc, deşi acest partid despre care nu a auzit nimeni, e posibil să fi fost pus de cineva... Nu ştiu dacă a fost amânată (înregistrarea – n.r.) pentru a patra oară, dar cred că motivele sunt obiective, este şi vacanţă acum, iar o amânare nu înseamnă mare lucru”, a declarat Cuibus pentru monitorul.

Opinia sa este “în linie” cu a senatorului PSD Dan Şova, care a explicat că alianţa nu a fost încă înregistrată pentru că este contestată de un partid care, din 1991 contestă orice înregistrare a oricărei formaţiuni politice, precum şi de o femeie din Râmnicu Vâlcea. Şova a susţinut însa că nu e vorba de o tergiversare de ordin politic a inregistrării USL. Senatorul a explicat că s-a constatat că, dintr-o eroare sau o delăsare a unui grefier, nu s-a respectat procedura de citare a intervenienţilor în dosar. “Doi dintre ei trebuiau citaţi cu menţiunea că trebuie să plătească taxa de timbru, fără de care petiţia lor nu poate fi luată în considerare. Instanţa a constatat că cei doi au fost citaţi fără menţiunea plăţii de timbru şi a dispus refacerea citaţiilor”, a spus Şova.

„Un partid de care nu a auzit nimeni”

Liderul PNL Cluj, Marius Nicoară, este de părere că „acest partid de care nu a auzit nimeni, oricum nu contrează”, iar dacă demersurile continuă legal, USL va fi înregistrată la Tibunal.”Este o glumă, nu văd de ce contează acest partid. Această alianţă s-a făcut conform procedurilor legale iar demersurile continuă legal, nu văd de ce înregistrarea USL ar fi împiedicată pe viitor”, a declarat Marius Nicoară pentru monitorul.

Lăpuşan: „Probabil sunt anumite jocuri politice”

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, este de părere că “probabil este intervenţia cuiva, poate sunt anumite jocuri politice la mijloc”. „Nu ştiu ce să cred, dar un lucru este sigur şi anume că nu va fi nici o problemă în timp. Cred că până la urmă aceste probleme se vor rezolva, este doar o chestiune de timp”, a spus preşedintele social democraţilor clujeni pentru monitorul.