monitorulcj.ro Menu
Politică

Tensiuni în coaliţie? Steluţa Cătăniciu, apel către ministrul Educației

Deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu cere ministrului Educaţiei Valentin Popa să reconsidere decizia în privința scăderii numărului de locuri bugetate din marile universități ale țării.

„Ne raportăm la cele mai cunoscute și recunoscute universități românești, la cele mai prestigioase, cap de listă fiind Universitatea Babeș-Bolyai Cluj , căreia i-au fost tăiate 277 de locuri bugetate pentru anul universitar 2018-2019. UBB Cluj este cea mai mare universitate din țară, ocupând un loc semnificativ în topul universităților europene, remarcându-se și prin caracterul său multicultural. Vorbim despre cea mai bine clasată universitate din România, recunoscută deopotrivă în Europa și la nivel global, iar rezultatele și preocupările științifice ale tinerilor cercetători din cadrul acestei instituții de învățământ superior sunt apreciate peste tot în lume. Nivelul de excelență al UBB a ajutat Clujul să atragă o multitudine de investitori, din varii domenii de activitate, având un aport însemnat în dezvoltarea economiei locale. În consecință, aceste tăieri nu doar că afectează mediul academic clujean, dar pun o amprentă negativă asupra întregului oraș - considerat pol național de creștere, menit să asigure suport de dezvoltare pentru întreaga regiune de Nord - Vest a țării”, spune Steluţa Cătăniciu.

Parlamentarul clujean mai subliniază că oamenii politici aleși sau numiți în funcții, pot şi au obligația să adopte măsuri administrative după cum considerăm mai potrivit față de cei care ne-au mandatat în diferite functii.


„Putem să avem dezbateri, acorduri sau dezacorduri. Putem să luăm act de argumentele partenerilor de dialog sau ale adversarilor noștri politici, putem să ne corectăm sau nu deciziile, însă dincolo  de orice discuție, când rectori ai marilor universități din țară, rectori care sunt membri ai Academiei Române - unul recent ales în funcția de președinte al acestei instituții prestigioase, sau membri ai unor foruri internaționale de cel mai înalt nivel, precum Comisia de la Veneția - ne spun că măsurile noastre trebuie corectate, atunci, domnule ministru, trebuie nu doar să ascultăm cu atenție, ci și să facem un singur lucru: să le dăm dreptate și să corectăm.

Vă solicit ferm să vă reconsiderați decizia, atât în numele alegătorilor din judetul Cluj,pe care îi reprezint, cât și în numele specialiștilor din toate domeniile de activitate, care m-au contactat pentru a-și exprima dezacordul și îngrijorarea în privința scăderii numărului de locuri bugetate din marile universități ale țării”, mai spune Cătăniciu.