monitorulcj.ro Menu
Politică

Deputatul Horia Nasra: ”Domnule Alin Tişe, care este stadiul strategiei antidrog a Clujului pe care v-aţi asumat-o în 2017?"

Rapoartele Agenţiei Naţionale Antidrog din ultimii ani relevă o statistică îngrijorătoare atât pentru Cluj-Napoca cât şi pentru alte mari aglomerări urbane din România: municipiul Cluj-Napoca rămâne al doilea oraş atât la capitolul trafic, cât şi în privinţa consumului, după Bucureşti, atrage atenţia deputatul PSD Horia Nasra.

„În ultimele luni mai mulţi părinţi mi-au semnalat situaţia alarmantă cu privire la consumul de droguri în rândul elevilor şi a tinerilor din Cluj-Napoca, acest flagel extinzându-se rapid şi în celelalte municipii ale judeţului Cluj.

Având în vedere că statisticile Agenţiei Naţionale Antidrog sunt confirmate  procesual, juridic, şi de magistraţi, se impun măsuri imediate şi un plan coerent care să ducă la diminuarea numărului de consumatori.


În acest context, domnule Alin Tişe, care este stadiul strategiei antidrog a Clujului, pe care v-aţi asumat-o în 2017? Nepăsarea transformă Clujul într-un Medellín de România!”, a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Parlamentarul clujean mai atrage atenţia că la nivelul judeţului Cluj, Consiliul Judeţean Cluj, prin Alin Tişe, şi-a asumat în 2017 `PLANUL DE ACŢIUNE pentru implementarea Strategiei judeţene antidrog în perioada 2017 - 2020 la nivelul Județului Cluj` care avea ca obiective generale REDUCEREA TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI DE DROGURI din judeţul Cluj, cu un plan riguros de acţiuni, evenimente, termene clare, ANUALE, până în 2020.


Mai jos, în ataşament,  puteţi citi HOTĂRÂREA  CJ Cluj privind aprobarea Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei județene antidrog la nivelul Județului Cluj, pe perioada 2017-2020.

Fisiere: