monitorulcj.ro Menu
Politică

Alegerile într-o singură zi, soluţia „egoistă” a politicienilor

„Politicienii ar fi bucuroşi să regrupeze alegerile pentru că şi-au dat seama că nu mai au timp să adune resurse financiare”, afirmă analistul clujean Ioan Hosu.

Reprezentanţii Puterii analizează comasarea parlamentarelor cu localele, variantă pe care şi Opoziţia o are în vedere. Unul dintre argumentele aduse este economisirea banilor de la bugetul de stat.

Sociologul clujean Ioan Hosu crede, însă, că dincolo de acest argument al politicienilor se ascunde unul mai „egoist”. Mai exact, arată el, partidele politice ar putea, prin organizarea alegerilor într-o singură zi să economisească nu dor din nbanii publici, ci şi din propriile „buzunare”. Iar dacă ne gândim că după alegerile parlamentare şi locale, urmează europarlamentarele şi apoi prezidenţialele, politicienii ar ţine-o tot „într-un dans media şi politic”, care fară îndoială, ar fi usturătoare. Pe de altă parte, Hosu „salută comasarea alegerilor”, pentru că prezintă şi o serie de avantaje pentru români.

Economiile la buget, un motiv “consistent”, dar nu şi suficient

Ioan Hosu este de părere că economisirea banilor de bugetul de stat prin organizarea alegerilor într-o singură zi este „un motiv consistent”, dar nu şi suficient pentru a convinge.

„Este vorba de bugetul statului, desigur, dar şi de cel al politicienilor. Această idee, cu economisirea, vine nu neapărat ca o grijă faţă de populaţie, ci şi faţă de bugetul politicienilor, pentru că ei nu pot susţine atâtea campanii. Urmează, pe lângă alagerile de anul viitor şi europarlamentarele şi prezidenţaialele. Politicienii sunt bucuroşi, până la urmă să regrupeze alegerile, pentru că nu mai au bani. Nu mai au nici timp să adune resurse financiare”, a explicat Hosu pentru Monitorul de Cluj.

Miza: creşterea prezenţei la vot

Dincolo de toate aceste „motive egoiste” Hosu vede şi avantaje pentru românii de rând. Atfel, spune analistul, dacă partidele politice „ar ţine-o tot într-un dans media-politic, în campaniile electorale, s-ar ajunge la o uzură a discursului politic, iar aceştia nu ar mai avea ce să comunice electoratului”. Mai mult, dacă ar fi comasate, prezenţa la vor ar putea fi mai bună. “Suprapunând alegerile, creşte miza, s-ar putea să vedem o creştere a participării la vot. Deci cred că până la urmă trebuie salutat faptul că încearcă să reducă costurile. Avantaje sunt pentru toată lumea, pentru noi, pentru politicieni, pentru partide, pentru instituţiile publice. Iar până acum opinia este favorabilă şi din partea politicienilor şi din partea a analiştilor. Până la urmă s-ar evita instabilitatea”, a mai spus sociologul clujean.

Topul cheltuielilor de campanie la parlamentarele din 2008

Dintre toate partidele parlamentare din Romania, PNL a investit cel mai mult (raport cost/beneficiu) ca să-i convingă pe români. Astfel, liberalii au cheltuit 6,1 milioane de euro, adică o medie de 2,2 euro pentru fiecare vot obţinut.

Cei mai eficienţi în privinţa raportului cost-beneficiu s-au dovedit politicienii UDMR, cu o “valoare” a fiecărui vot de 0,9 euro, în vreme ce PDL şi PSD+PC au scos din buzunare câte 1,3 euro, respectiv 1,6 euro pentru fiecare vot.

PSD+PC a investit în campanie 7,6 milioane de euro, de cinci ori mai mult decât în 2004, când au cheltuit 1,5 milioane de euro pentru parlamentare şi prezidenţiale la un loc. PD-L a cheltuit 6 milioane de euro, iar UDMR sub 850.000 de euro.

În total, partidele au investit în campania uninominală peste 20,5 milioane de euro, aceasta fiind cea mai scumpă campanie din anii ’90 până în prezent.

Sever Voinescu: “În an electoral, statul român hibernează”

Purtătorul de cuvânt al PDL, deputatul Sever Voinescu, susţine că principalul argument pentru comasarea alegerilor este legat de funcţionarea instituţiilor publice. “Tradiţia ne-a arătat că în anul electoral statul român intră în hibernare. Funcţionarul nu mai face nimic, se uită la Realitatea si Antena 3 să vadă cine o să-i fie şef după alegeri şi, dacă poate, încearcă să se pună bine cu cel pe care-l crede victorios ‘, a explicat Voinescu. În opinia lui, partidele însele, când îşi planifică actul de guvernare, gândesc aşa: “în ultimul an nu mai pot să fac mare lucru, pentru că birocraţia hibernează”. Deputatul arată, de asemenea, că “Romania nu-şi mai permite aşa ceva în 2012, pentru că România tocmai a traversat cea mai severă criză economică gloabală de după Al Doilea Război Mondial”.