monitorulcj.ro Menu
Politică

A scăzut numărul bugetarilor

Numărul angajaţilor din sectorul bugetar a scăzut la 1,225 de milioane de persoane, în comparaţie cu 1,398 de milioane, câţi erau în decembrie 2008.

Anunţul a fost făcut de premierul Emil Boc la sfârşitul săptămânii trecute. “Prin standardele de cost şi de personal ajustăm funcţionarea statului. Evident că asta ne-a costat şi ne costă, ca Guvern, din perspectiva imaginii”, a spus Boc.

Anunţul premierului vine după ce, în data de 12 august, preşedintele Traian Băsescu atrăgea atenţia că trebuie redus numărul bugetarilor. “Bugetarilor le transmit că sunt prea mulţi. Avem 1,2 milioane de bugetari, trebuie redus numărul acestora. Trebuie să reducem cheltuielile de funcţionare a statului dacă vrem să fim un stat viabil care să nu înghită resursele pe care le produce economia românească”, preciza preşedintele. Şeful statului a mai afirmat că România se împrumută pentru plata pensiilor şi salariilor bugetarilor. “Pentru pensii împrumutăm anul acesta 3,6 miliarde de euro, dar din afară, pentru salarii împrumutăm diferenţa până la 4,8 miliarde de euro”.

Până la sfârşitul anului mai trebuie restructurate 26.000 de posturi.     D.B.M.