monitorulcj.ro Menu
Politică

Liderul PSD Cluj Horia Nasra: “Românii au drepturi, nu doar obligaţii în Europa”

Liderul PSD Cluj Horia Nasra susţine că Frans Timmermans, oficial al Comisiei Europene, a prezentat un rechizitoriu slab realizat, cu argumente din documente depăşite – un raport al MCV din 2017 și un raport provizoriu al Comisiei de la Veneția despre modificările aduse legilor justiției.

„Românii au drepturi, nu doar obligaţii în Europa! Nu suntem o colonie de mâna a doua încât un înalt demnitar al Uniunii Europene să conteste deciziile Curţii Constituţionale dintr-o ţară membră și să ameninţe un membru al Uniunii cu aducerea în faţa instanţei, invocând, în acelaşi timp un mecanism , MCV-ul, care, în acest moment nu mai are bază legală.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi-a încetat efectele juridice după trei ani de la momentul aderării, perioadă în care puteau fi aplicate clauzele de salvgardare. După trei ani nu se mai pot iniția astfel de sancțiuni, deci instrumentul prin care se făcea monitorizarea și se preveneau sancțiunile a rămas fără obiect”, a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.


România ar putea fi trimisă in față instanței dacă nu respectă independența justiției, a afirmat comisarul European Frans Timmermans luni seară la Strasbourg.

Diplomatul european a mai afrimat că dacă legile justiției și codurile se adoptă fără modificări, asta ar afecta capacitatea de combatere a corupției 


”Dacă legile justiției și codurile se adoptă fără modificări, asta ar afecta capacitatea de combatere a corupției “ a spus Frans Timmermans în Comisia de Libertăți Civile a Parlamentului European. 

Eurodeputații, reuniți în ședință extraordinară, au dezbătut luni seară situația din România înainte de o altă dezbatere care va avea loc în plenară în 3 octombrie.


“Modificările amintite «ar însemna un regres grav față de evaluarea Comisiei din 2017 “, a continuat el spunând că țara ar putea fi trimisă în fața justiției europene. 

"S-au ridicat întrebări legate de colaborarea dintre serviciile de informații și parchetul anticorupție”, a mai spus Timmermans precizând că Parlamentul trebuie să supravegheze activitatea serviciilor.


Este pentru prima dată când social-democratul Frans Timmermans se exprimă în acest mod referitor la România.