monitorulcj.ro Menu
Politică

Luna și vizita Corinei Crețu la Cluj-Napoca. Și a lui Victor Ponta. Ce îi aduce aici?

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, și liderul formațiunii Pro România, Victor Ponta, ajung joi la Cluj-Napoca. Pentru ambii este a doua vizită pe care o fac în oraşul de pe Someş în decurs de câteva săptămâni.

Desant al politicienilor, joi, la Cluj-Napoca. Foşti premieri şi miniştri ai României din perioada 2000-2018 şi reprezentanţi ai mediului de afaceri se reunesc joi la Cluj-Napoca pentru a dezbate politica de coeziune socială în Uniunea Europeană. Dezbaterea este organizată de Departamentul de Istorie Universală şi Relaţii Internaţionale din cadrul Institutului de Istorie ”George Bariţiu” iar printre cei care şi-au anunţat prezenţa se numără comisarul european Corina Creţu.

Evenimentul are loc începând cu ora 16.30 în Sala de conferinţe a Institutului de pe strada Mihail Kogălniceanu. Printre cei care şi-au anunţat prezenţa la masa rotundă de joi se numără foştii premieri Victor Ponta, Mihai Tudose, Sorin Grindean şi Sorin Câmpeanu.


De asemenea, Victor Ponta vine alături de echipa de conducere a partidului Pro România, unde participă la o conferință ce succede Biroul Politic Național al partidului. La întâlnirea de joi, 17 ianuarie, Ponta va fi însoţit de vicepreședinții Pro România Daniel Constantin, Nicolae Bănicioiu și Aurelia Cristea.

Reamintim că în urmă cu câteva zile, Corina Creţu declara la Digi24 că îşi doreşte să candideze la europarlamentarele din 2019, că a primit o singură propunere de la Victor Ponta, pe care o analizează şi o ia în considerare. 


Îmi doresc să candidez. Da. Sunt în PSD de la 22 de ani, mă deranjează aceste atacuri că pentru un loc pe listă sunt dispusă să sar dintr-o barcă în alta. Am rămas în PSD cu toate aceste atacuri şi jigniri, pentru că ţin la acest partid atât de mult. Nu sunt genul să sar dintr-o barcă în alta. Dar dacă m-aş duc la Pro România, nu mă duc pe altă zonă politică decât cea de social-democrată. Mă duc la cel care m-a propus când era prim-ministru cap de listă. Nu înţeleg de ce în PSD se face o demonizare a lui Victor Ponta, a avut o guvernare cu greşeli, dar s-a maturizat, după părerea mea. Sunt social-democrată, dar dacă nu mai sunt dorită într-un loc, ce să fac? Să mă duc în munţi? Ce trădez? Până la urmă Ponta e PSD”, a explicat Corina Creţu.

În ultimele luni, Corina Crețu a venit de mai multe ori la Cluj-Napoca, ultima vizită fiind pe 2 decembrie la un eveniment festiv de Ziua Naţională a României, ocazie cu care a lăudat Ardealul, despre care a spus că este “campion la atragerea banilor europeni”. La eveniment a fost prezent, printre alţii, și fostul premier Victor Ponta.


Vă asigur de tot sprijinul meu până în ultima zi a mandatului european pentru că avem nevoie disperată de proiecte noi pentru a nu pierde aceşti bani care sunt alocaţi României. Am vorbit cu domnul Boc despre proiectul trenului metropolitan pentru Cluj. Sunteţi un exemplu pentru întreaga ţară de bune practici”, spunea atunci Creţu.

În septembrie anul trecut, Crețu a participat, tot la Cluj-Napoca, la un dialog cu cetăţenii intitulat "Un buget modern pentru o Uniune mai puternică", organizat la Facultatea de Studii Europene a UBB.


Inclusiv Ioan Rus, fostul ministru de interne și unul din liderii grupului de la Cluj, a declarat că sprijină Pro România, partidul lui Victor Ponta.

„Nu e în regulă ce se întîmpla în PSD. Partidul se duce de râpă. Voi pune umărul la noua formaţiune condusă de Victor Ponta. Soluţia pe care o propun Victor Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu cred că este o soluţie bună şi eu îi voi sprijini pe ei”, spunea Rus.


Prezent azi la Oradea, Ponta a reafirmat că nu va candida în anul 2019 la preşedinţia României, însă a adăugat că partidul său va pregăti un candidat, poate chiar independent, pentru a-i bloca accesul lui Liviu Dragnea în turul doi.