monitorulcj.ro Menu
Politică

S-a turnat primul cancioc de ciment pe pista de 32 de milioane de euro

Noua pista de 2100 de metri a aeroportului clujean va fi gata în termen de şase luni.

Piatra de temelie a noii piste de 2100 de metri a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca a fost turnată ieri, în prezenţa conducerii Consiliului Judeţean Cluj şi a constructorilor.

Valoarea lucrărilor este de 137,8 milioane de lei fără TVA (32,4 milioane de euro), execuţia lucrărilor urmând să fie realizată de asocierea Napoca SA, Icco Systems SRL şi Geo Arc SRL. “Este un moment pe care eu personal îl aştept de foarte mult timp. Momentul începerii lucrărilor la noua pistă înseamnă practic şi momentul începerii unei noi dezvoltări în ceea ce priveşte aeroportul din Cluj. După aproape nouă luni de contestaţii, mă bucur că în final putem să demarăm această lucrare. Cred că este important momentul şi pentru România pentru că în ultimii 20 de ani nu s-a mai construit o pistă nouă niciunde în ţară, doar s-au cârpit şi s-au reparat pistele pe care le-am avut. Pentru aeroportul din Cluj e un pas cu atât mai important cu cât din 1968 nu s-a construit altă pistă, deci iată aproape 50 de ani”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, înainte de a turna primul cancioc de ciment pe noua pistă.

11 mil. euro pentru lucrările din acest an

Prima parte de 2.100 de metri a noii pistei de 3.500 de metri a aeroportului clujean va fi executată în şase luni, Consiliul Judeţean urmând să achite contravaloarea acesteia în termen de trei ani. „Noua pistă va însemna extrem de mult pentru prezentarea Clujului şi pentru bunăstarea clujenilor deoarece aceste investiţii mari pe care le realizăm la nivelul Consiliului Judeţean aduc locuri de muncă, investitori, turişti, imagine şi dezvoltare în ansamblu pentru noi toţi. Această pistă se realizează în exclusivitate din bugetul judeţului Cluj. Are un termen de execuţie de şase luni şi perioadă de plată de trei ani. Anul acesta, Consiliul Judeţean are prinşi în buget aproximativ 11 milioane de euro pentru aceste lucrări. Ceea ce nu se va cheltui anul acesta din cauza întârzierii cauzate de contestaţii se va raporta pe anul viitor”, a mai explicat Tişe.

Noi companii aeriene, atrase spre Cluj

Directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, David Ciceo a precizat că lucrările la pistă nu vor afecta traficul aerian. Totuşi, aeroportul ar putea fi închis câteva zile în momentul în care se vor realiza conexiunile cu vechea pistă. „Această pistă va avea o lăţime de 45 de metri, cu acostamente ajungând la o lăţime de 60 de metri. Cu această pistă o să reuşim să atragem noi companii aeriene şi să oferim servicii mult mai bune. Sunt companii aeriene precum Rynair, EasyJet şi Air Berlin care solicită piste late de 45 de metri pentru aterizare, iar pista actuală are doar 30 de metri. Noul culoar de zbor va fi mult mai bun, iar din punct de vedere al zgomotului Clujul este avantajat”, a arătat Ciceo. Directorul Napoca SA – liderul consorţiului câştigător -, Ştefan Dimitriu a dat asigurări că va da dovadă de transparenţă totală pe toată durata execuţiei pistei. „După cum ştiţi, contractul vizează atât partea de proiectare, cât şi partea de construcţii-montaj. Sper să avem înţelegere totală din partea administraţiilor locale ale municipiului Cluj-Napoca şi comunei Apahida pentru că această investiţie care vizează nu numai Clujul, ci întreg Ardealul să se deruleze în termeni optimi. Eu cred că va fi una dintre pistele de performanţă a acestei zone a Europei. Vreau să felicit Consiliul Judeţean că a luat decizia ca investiţia de la aeroport să fie primenită de la an la an, lucru care se vede şi în traficul de pasageri. Vă asigur că vom fi de o transparenţă totală vizând această lucrare la limita la care contractul ne permite să transmitem date oficiale”, a spus Dimitriu.

Se pregăteşte o nouă licitaţie

După finalizarea lucrărilor la pistă, vor exista noi platforme de îmbarcare, iar vechea pistă se va transforma în bretele de acces. Consiliul Judeţean pregăteşte şi licitaţia pentru cea de-a doua etapă a pistei, de la 2.100 la 3.500 de metri. Lucrările vor putea fi executate însă abia după devierea Someşului. În aceste moment, licitaţia pentru devierea Someşului este în adjudecare. „După ce începem această pistă demarăm licitaţia pentru bucata rămasă, de la 2100 la 3500 de metri. Urmează să facem caietele de sarcini, să le punem pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – n.r.) şi sperăm ca anul viitor să putem adjudeca şi această licitaţie. Lucrările vor putea începe abia când va fi gata devierea Someşului, însă dorinţa mea este să facem licitaţia şi să adjudecăm aşa încât să nu intrăm într-o criză de timp pentru etapa a doua”, a informat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.