monitorulcj.ro Menu
Politică

Primarul Clujului a votat. Emil Boc: Ieşiţi la vot!

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a votat, duminică, pentru viitorul României în UE şi pentru viitorul Europei, precum şi pentru consolidarea statului de drept şi a independenţei Justiţiei în România.

Primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, a votat la secţia de votare nr. 48 alături de soţia sa, Oana, după ce a stat câteva minute la coadă. El a spus că a votat „pentru cei care pot asigura cu demnitate parcursul european al României”.

„Aceste alegeri, dincolo de dimensiunea lor internă, sunt despre viitorul Europei, despre viitorul României în UE. Am votat pentru cei care pot asigura cu demnitate parcursul european al României, am votat cu cei care pot asigura continuitatea proiectului european şi consolida UE. De asemenea, am dat un vot pentru consolidarea statului de drept şi a independenţei justiţiei în România, cu alte cuvinte am dat un vot pentru viitorul demn al României. Am votat la ambele alegeri, atât pentru PE, cât şi pentru referendum”, a spus Boc.


Acesta i-a îndemnat pe toţi clujenii să facă un efort şi să iasă la vot pentru că deciziile majore în democraţie se iau prin vot.

„Dacă nu participăm atunci când se iau aceste decizii majore despre viitorul nostru, după aceasta este foarte greu să corectăm. Îi invit pe toţi astăzi, mai ales că este o zi frumoasă, să iasă la vot, fiind, se pare, cea mai mare participare pe care am văzut-o pe la mine prin cartier de când particip la alegeri. Sper să fie la fel toată ziua”, a mai spus Boc.


În judeţul Cluj sunt deschise 664 de secţii de votare şi sunt aşteptate la urne 609.340 de persoane.