monitorulcj.ro Menu
Politică

Consiliul Judeţean îşi menţine oferta de a moderniza arena din Gruia

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, susţine că administraţia judeţeană nu face diferenţe între cluburile reprezentative ale Clujului.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, şi-a exprimat ieri din nou dorinţa de a moderniza şi stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, dacă clubul CFR va fi de acord să îl cedeze administraţiei judeţene.

„Noi ne exprimăm în continuare dorinţa de a avea două arene de Champions League la Cluj. Suntem în negocieri cu cei de la CFR, am avut mai multe întâlniri cu patronul feroviarilor, Arpad Paszkany, şi, dacă vom ajunge la un numitor comun şi consilierii judeţeni vor aproba asta, Consiliul Judeţean ar putea moderniza şi arena din Gruia. Sigur, avem condiţia ca forul judeţean să devină proprietar pe noua arenă pentru că altfel nu putem investi bani publici. Prin urmare, îmi menţin toată disponibilitatea de a veni şi în sprijinul celuilalt club al Clujului”, a declarat ieri Tişe.

Preşedintele Consiliului Judeţean a mai susţinut că administraţia judeţeană nu poate face diferenţe între cluburile reprezentative ale Clujului, indiferent de orgoliile care există între acestea.

„Dincolo de orogoliile suporterilor, fiecare echipă are locul ei în Cluj. Eu sunt pentru această soluţie şi nu pentru o soluţie războinică în care echipele de fotbal pun condiţii, nu se doresc jocuri ale unora pentru că ceilalţi sunt în competiţie cu ele. Pentru mine, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, suporterii celor două echipe şi patronii şi jucătorii sunt toţi cetăţeni ai Clujului. Nu există cetăţeni de două categorii. Toţi suporterii sunt clujeni şi merită să aibă confort şi să se bucure de echipa lor. În rest, disputele dintre suporteri şi dintre cluburi sunt străine de noi, de Consiliul Judeţean”, a mai arătat Alin Tişe.