monitorulcj.ro Menu
Politică

Scandal “fotbalistic” în Consiliul Local

Consilierii au refuzat din nou să participe la majorarea capitalului social al cluburilor „U” şi CFR, unde municipalitatea deţine acţiuni.

Primarul a fost acuzat de ilegalitate în plen.

Consilierii locali clujeni s-au certat din nou, ieri, în plen, din pricina unei informări de pe ordinea de zi a şedinţei, prin care Universitatea Cluj şi CFR Cluj solicitau Consiliului Local să-şi exercite dreptul de a participa la majorarea capitalului social al cluburilor cu câte 1 milion de lei.

Consilierul Steluţa Cătăniciu (PNL) a acuzat Executivul Primăriei şi pe primarul Sorin Apostu că încearcă să transforme o informare de pe ordinea de zi în proiect de hotărâre în mod ilegal.

Nici un progres din aprilie

Discuţia pe marginea alocării de bani către cluburile de fotbal prin metoda majorării de capital nu este nouă, ea fiind din nouă adusă în atenţia consilierilor după ce în primăvara acestui an a generat un prim scandal între consilieri. Astfel, în luna aprilie, după aproape o oră de discuţii pe marginea subiectului, consilierii locali au decis să amâne proiectul privind majorarea participaţiei municipalităţii la capitalul social al cluburilor de fotbal CFR 1907 şi Universitatea cu câte 1 milion de lei.

Motivul principal pentru care atunci s-a renunţat la finanţarea celor două cluburi prin metoda majorării de capital ţine de faptul că legislaţia actuală nu permite ca administraţiile locale să facă parte din acţionariatul mai multor cluburi cu activitate pe aceeaşi ramură sportivă. Mai mult, legea actuală interzice primăriilor să finanţeze prin alocări directe cluburi sportive organizate ca societăţi comerciale, deşi administraţiile locale sunt obligate să finanţeze structurile sportive.

„În luna aprilie, am prevăzut sume pentru sport, inclusiv pentru cele două cluburi de fotbal. Am dezbătut atunci problemele din legislaţie şi am stabilit că trebuie să venim cu soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii. Suntem în luna septembrie, şi nu avem modificări legislative sau alte soluţii, iar eu îmi fac datoria să vin în faţa dumneavoastră cu această informare. Astăzi (ieri – n.r.) trebuie să hotărâţi prin vot dacă luaţi sau nu în discuţie această informare”, a spus ieri primarul Sorin Apostu.

Cătăniciu vede ”ilegalităţi”

„Suntem exact în aceeaşi situaţie ca şi în luna aprilie. Am înţeles că s-a solicitat modificarea legii de către un coleg de-al dumneavoastră de la PDL, Petru Călian, şi urmează ca la sfârşitul lui octombrie să avem modificarea legislativă. Acum nu avem condiţiile legale să introducem un asemenea proiect pe ordinea de zi”, a replicat Steluţa Cătăniciu. Totuşi, în ciuda opoziţiei vehemente a liberalei şi a colegilor ei din USL, majoritatea consilierilor au fost de acord cu luarea în discuţie a informării.

Banii merg înspre copii şi juniori

„Să dăm cărţile pe faţă. Aşa cum ştiţi, de-a lungul timpului, aceşti bani s-au dus întotdeauna către cluburile de copii şi juniori ale U şi CFR. În această situaţie sunt toate unităţile administrative care dau bani cluburilor de sport”, a arătat primarul Apostu. El a mai menţionat că modificarea legislativă a ajuns deja în Senat, aşteptând intrarea pe ordinea de zi. „Noi am fost trimişi aici să găsim soluţii, nu să ridicăm din umeri”, a mai subliniat Apostu.

USL a votat contra

Steluţa Cătăniciu a solicitat ca votul să fie nominal în cazul proiectului, pentru a se consemna că aleşii USL nu sunt de acord să voteze pentru o „ilegalitate”.

„Suntem trei consilieri USL, Steluţa Cătăniciu, Claudia Anastase şi Gheorghe Vuşcan, care votăm împotrivă deoarece este un proiect nelegal. Este o situaţie foarte gravă”, a ţinut Steluţa Cătăniciu să sublinieze la final.

În final, proiectul a fost respins cu 16 voturi „pentru”, patru abţineri şi trei „împotrivă”.