Politică
Rădulescu cere deblocare posturilor din sănătate
Liderul Partidului Conservator Cluj, senatorul Şerban Rădulescu, va realiza un proiect de modificare a legii pentru a permite deblocarea posturilor din sistemul sanitar astfel încât să existe posibilitatea angajării de personal medical în limite suficiente desfăşurării unei activităţi medicale normale.
Senatorul clujean va iniţia acest demers ca urmare a exodului masiv de cadre medicale către alte ţări. „Ordonanţa 34/2009 blochează posturile din sistemul sanitar astfel încât toate spitalele din România lucrează cu un personal mult subdimensionat. Ce rezultă de aici? Bineînţeles, o scădere evidentă, uneori dramatică a calităţii actului medical. Medici, asistente medicale, infirmiere lucrează depăşindu-şi cu mult norma, aceasta determinând o epuizare fizică şi psihică cu consecinţe uneori tragice. Un caz concret în acest sens, moartea infirmierei de la Cluj din cauza epuizării la locul de muncă”, a declarat Şerban Rădulescu. El a mai subliniat că salarizarea medicilor şi a personalului auxiliar este indecentă, iar o „remuneraţie de 4-5 sau chiar de 10 ori mai mică comparativ cu vestul Europei va determina exodul medicilor şi asistentelor medicale, iar pentru cei rămaşi, o diminuarea a implicării şi determinării profesionale”. G.D.