monitorulcj.ro Menu
Politică

Horia Nasra, momit din nou cu șefia PSD Cluj de Viorica Dăncilă!

Horia Nasra a fost convins să se întoarcă în PSD de către Viorica Dăncilă și ar urma să preia șefia partidului în Cluj.

Horia Nasra a anunțat în această dimineață că revine în PSD Cluj după ce în urmă cu doar câteva zile a anunțat că se va alătura lui Victor Ponta și Pro România.

Deputatul de Cluj a fost extrem de supărat după ce a fost îndepărtat din fruntea partidului, dar Viorica Dăncilă este dispusă să îl repună în funcția de președinte al PSD Cluj pe Nasra. Dăncilă a reacționat după scandalul public în care a fost implicat Liviu Alexa, cel care a avut cuvinte jignitoare la adresa jurnaliștilor din Cluj, și este dispusă să renunțe la colaborarea cu jurnalistul clujean.


Liderii PSD de la București sunt într-o postură dificilă deoarece mâine va avea loc moțiunea de cenzură, iar votul lui Horia Nasra ar putea să fie decisiv. Dăncilă se pare că i-ar fi promis lui Nasra că dacă va reveni în partid va fi reales liderul PSD Cluj în următorul CEx pe care îl va avea partidul, conform Digi24.Ro