monitorulcj.ro Menu
Politică

Buda: Noul Cod Civil face dreptate în relaţia dintre bancă şi client

Potrivit lui Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, noul Cod Civil are o concepţie monistă, în sensul că normele de Cod Civil, al Familiei şi de Cod Comercial sunt cuprinse acum într-o singură lege.

Deputatul democrat-liberal a precizat ieri că noul Cod Civil a intrat în vigoare fără Codul de Procedură Civilă, până la adoptarea acestuia, în luna iunie 2012, instanţele utilizând, în continuare, procedura civilă actuală, arată Agerpres. Pe de altă parte, în 2012, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală vor intra în vigoare concomitent. Daniel Buda a arătat că, pentru prima dată în România, prin Codul Civil este reglementată posibilitatea instanţei de judecată de a modifica executarea unui contract, când derularea lui este prea oneroasă pentru una dintre părţi. Codul Civil aduce noi abordări şi în registrul familiei, al logodnei şi al divorţului, instanţei de tutelă, modului în care se realizează ocrotirea părintească, dar şi în privinţa testamentului de la bancă, care trebuie raportat la registrul de testamente. „Dacă acele condiţii avute în vedere în momentul încheierii unui contract s-au schimbat, iar părţile nu se înţeleg la o renegociere a contractului, atunci instanţa de judecată are posibilitatea de a interveni în executarea contractului. Prin această lege s-a făcut dreptate în relaţiile băncilor cu clienţii. Nu se mai poate să iei un credit cu o garanţie imobiliară, să achiţi jumătate sau 80% din el şi să vină banca să ceară drept garanţie o sumă în plus faţă de cea din contract, cu motivarea că a scăzut piaţa imobiliară”, a spus Daniel Buda, citat de Agerpres.