monitorulcj.ro Menu
Politică

UNPR refuză ”topirea” în Mişcarea Populară

Preşedintele de onoare al UNPR Cristian Diaconescu i-a atenţionat pe colegii din PDL care vorbesc de „topirea” Uniunii în viitoarea Mişcare Populară că ar fi mai bine „să-şi vadă de treabă", întrucât o astfel de variantă este exclusă.

Liderul Uniunii a precizat că formaţiunea sa nu a primit niciun semnal politic de a fi implicată în Mişcarea Populară, arată Ziare.com.

„În opinia mea, UNPR rămâne de centru-stânga, rămâne un partid care respectă valenţele doctrinare de stânga. Rămânem consecvenţi acestui proiect şi nu-l vom abandona. Evident, pentru un proiect şi un program putem avea o discuţie în ceea ce priveşte eventuale configurări ulterioare de guvernare, de preluare a unor anumite atribuţiuni, este în regulă, dar este o altă chestiune. Dar cât priveşte topirea doctrinară, exclus”, a susţinut Diaconescu, citat de Ziare.com.

De asemenea, Diaconescu numeşte declaraţiile colegilor de coaliţie care au un discurs critic referitor la stânga politică o „formă de narcisism”, mai ales a unora care încearcă să-şi găsească un loc în politică, în sistemul politic comunicaţional românesc, şi care nu au şanse de izbândă. “M-a deranjat faptul că anumiţi politicieni din PDL au afirmat la un moment dat că ar urma să ne topească şi pe noi în această mişcare şi că singura noastră şansă ar fi să intrăm în această mişcare. Le recomand să îşi vadă de treabă, pentru nu se va întâmpla niciodată aşa ceva”, a conchis Diaconescu.   A.M.C.