monitorulcj.ro Menu
Politică

Markó Béla, la 30 de ani de UDMR: „Avem o altă relaţie româno-maghiară în interiorul ţării!”

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a sărbătorit, sâmbătă seara, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, 30 de ani de la înfiinţare, printre participanţi regăsindu-se şi o serie de membri fondatori, între care şi fostul lider al Uniunii, Markó Béla.

Markó Béla, la 30 de ani de UDMR: „Avem o altă relaţie româno-maghiară în interiorul ţării!”

Fostul preşedinte al UDMR, Markó Béla, a declarat că cei care afirmă că organizaţia nu a făcut niciun fel de progres nu au dreptate, existând progrese vizibile atât din perspectiva drepturilor comunităţii maghiare, cât şi în ceea ce priveşte relaţiile româno-maghiare.

„Nu pot spune după 30 de ani că nu am reuşit să realizăm anumite deziderate ale UDMR şi unele foarte importante. Faţă de situaţia maghiarilor dinainte de `89, când şcolile noastre au fost ori suprimate, ori au fost transformate în şcoli mixte cu secţii de predare în limba maghiară, faţă de situaţia când învăţământul superior aproape că nu mai exista în limba maghiară – excepţie Medicina şi Farmacia şi Institutul de Teatru din Târgu Mureş – faţă de lipsa limbii maghiare din viaţa publică, de pe inscripţii, indicatoare şi aşa mai departe, totuşi avem o altă situaţie şi o altă relaţie româno-maghiară în interiorul ţării. Dar, în acelaşi timp, nu pot afirma că am reuşit să impunem toate soluţiile necesare, mai ales că în ultimii ani inclusiv democraţia, importantă nu numai pentru comunitatea maghiară, ci pentru toată societatea din ţara noastră, suferă”, a precizat Markó.


El a mai afirmat că „sunt puse sub semnul întrebării şi acele drepturi care au fost incluse în Constituţie şi în legi”.

„Noi am construit un sistem democratic, am înfiinţat instituţiile necesare pentru democraţie occidentală, dar în ultima vreme multe astfel de realizări sunt puse sub semnul întrebării şi am impresia că unii ar vrea din nou un sistem autoritar, nu ca cel de dinainte de `89, dar un sistem autoritar. Din punctul nostru de vedere, la fel sunt puse sub semnul întrebării şi acele drepturi care au fost incluse în Constituţie şi în legi şi instituţiile care au fost înfiinţate şi funcţionează”, a mai spus Markó Béla.


Fostul lider al UDMR crede însă că cea mai mare realizare a Uniunii este aceea de a fi reuşit să devieze conflictul interetnic din martie 1990, de pe străzile din Târgu Mureş, în plan politic şi să îl aplaneze pe căi democratice în Parlament.

„Am făcut un mic inventar şi trebuie să văd că suntem singura organizaţie politică care s-a înfiinţat la sfârşitul anului 1989, care nu şi-a schimbat denumirea, nu a fuzionat cu altă organizaţie, nu s-a rupt în mai multe partide, nu şi-a schimbat programul etc. Am realizat o organizaţie stabilă şi puternică, ceea ce nu înseamnă că nu am avut situaţii de criză, divergenţe în sânul Uniunii şi, ceea ce este foarte important, totuşi conflictul interetnic care în Târgu Mureş, în martie 1990, a avut loc pe stradă între români şi maghiari, noi am reuşit să îl deviem pe o altă pistă, cu mijloace politice, în Parlamentul României. Am purtat discuţii pe acest subiect şi cred că şi din punctul de vedere al Europei a fost o realizare importantă, mai ales dacă mă gândesc că, în acei ani, în jurul nostru problema etnică a fost un pericol permanent. După aceea, în anii `90, în fosta Iugoslavie ceea ce s-a întâmplat. Totuşi, cea mai mare realizare ar fi aceasta”, a apreciat Markó Béla.