monitorulcj.ro Menu
Politică

Șulea, independentul. Ce spune Buda despre excluderea din PNL a primarului din Florești?

Condamnat penal pentru fapte de corupție, primarul comunei Florești, Horia Șulea, este pregătit să candideze „pe cont propriu” la alegerile locale din acest an.

Șulea, independentul. Ce spune Buda despre excluderea din PNL a primarului din Florești?

În data de 27 decembrie 2019, magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca i-au condamnat pe Horia Şulea, pe fostul primar din Florești, Ioachim Vancea, şi pe Florin Zanc, directorul tehnic, la câte 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în funcţie şi complicitate la abuz în funcţie.

Recunoscând că Biroul Politic Județean al Partidului Național Liberal (PNL) Cluj are dreptul să îl suspende, Horia Șulea admite că este decis să candideze independent dacă, într-adevăr, conducerea PNL Cluj va lua această decizie.


„Mi-am dedicat până acum 12 ani din viață acestei comunități, cu dorința de a face ceva și de a schimba fața Floreștiului în bine. Pentru cei pe care îi deranjez, le pot garanta că într-un singur fel pot să treacă peste mine, peste cadavrul meu”, a replicat Șulea, la un post de radio local.

„Am fost, sunt și voi fi nealiniat. Sunt hotărât mai mult ca oricând să candidez independent la funcția de primar, astfel încât să nu aducem o pată pe obrazul partidului. Voi demonstra că Horia Șulea reprezintă ceva pentru Florești și pentru floreșteni!”, a mai punctat edilul.


Buda îi urează „succes” lui Șulea

Contactat de Monitorul de Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, liderul PNL Cluj, a declarat că regretă momentele prin care trece primarul din Florești, evitând să ofere însă amănunte privind viitorul acestuia în PNL. Șulea, Vancea și Zanc mai au încă o portiță: au atacat sentința la Curtea de Apel Cluj.

„Regret cele întâmplate cu domnul primar Horea Șulea și îi doresc ca problemele pe care le are să își găsească rezolvare în exercitarea căilor de atac în instanță. Din punct de vedere administrativ, fără discuție a avut un rol important în dezvoltarea comunității din Florești. A avut un bun parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca și comunele învecinate, gândind soluții pentru dezvoltarea și modernizarea locală și zonală. Din punct de vedere politic, deciziile se iau în partid și vor fi comunicate la momentul potrivit după luarea acestora cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale și statutare”, a precizat Daniel Buda, pentru Monitorul de Cluj.


Vă reamintim că procurorii l-au acuzat pe Șulea pentru că în calitatea de primar şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu referitoare la atribuirea şi plata serviciilor de deszăpezire a localităţii Floreşti, prin efectuarea unor plăţi nelegale, în cuantum total de 123.516,4 lei. De altfel, Șulea a fost acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu după ce ar fi prejudiciat bugetul local cu 270 de mii de lei.