Politică
Scandal în USR Cluj. Procesul pentru desemnarea candidaților la alegerile locale ar fi fost fraudat
USR Cluj a invalidat procedura de desemnare a candidaţilor înscrişi în competiţia internă pentru Consiliul Judeţean Cluj în urma unor suspiciuni de fraudă. În acest caz a fost declanşată, luni, o anchetă internă, pentru identificarea celor vinovaţi.
Potrivit unui comunicat al USR Cluj transmis, luni, membrii comisiei electorale au observat că pe mai multe buletine de vot pentru Consiliul Judeţean Cluj apar semne distincte, având altă grafie şi culoare decât celelalte.
„USR Cluj a trecut în ultimele luni printr-o campanie internă în care membrii ce doresc să ocupe un loc pe listele de candidaţi la Consiliul Judeţean Cluj şi-au putut face campanie. Lista finală urma să fie stabilită, duminică, prin votul delegaţilor din filialele din judeţ. După încheierea procesului de vot, comisia electorală s-a retras pentru a număra voturile, iar în timpul acestui proces, membrii comisiei electorale au observat că pe mai multe buletine de vot pentru Consiliul Judeţean Cluj apar semne distincte, având altă grafie şi culoare decât celelalte.
În acel moment s-a sistat numărătoarea voturilor fiind numărate peste 40 de buletine. Pentru a evita apariţia oricăror urme de îndoială asupra alegerilor, comisia electorală a decis să invalideze alegerile pentru Consiliul Judeţean şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean pe motiv că ambele erau tipărite pe acelaşi buletin de vot”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii USR spun că situaţia este „rezultatul unei acţiuni individuale” şi nu caracterizează modul în care funcţionează organizaţia din Cluj.
„Această situaţie neplăcută este rezultatul unei acţiuni individuale, care nu caracterizează absolut deloc modul în care USR Cluj funcţionează. Votul va fi reluat într-o nouă întâlnire la nivel judeţean, iar până atunci sperăm să avem finalizată ancheta internă privind sursa acestor neregularităţi. Cei responsabili vor fi sancţionaţi fără îndoială”, se mai arată în comunicatul USR Cluj.
Candidaţii USR pentru Consiliul Judeţean Cluj şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj urmează să intre în competiţie cu cei ai PLUS pentru desemnarea candidaţilor Alianţei USR-PLUS Cluj.