monitorulcj.ro Menu
Politică

Centrala hidroelectrică de la Tarniţa, pe lista proiectelor Guvernului

Câteva proiecte majore de investiţii vor fi realizate în baza unor programe de parteneriat public-privat, printre acestea numărându-se şi unul în valoare de un miliard de euro care se referă la construcţia centralei hidroelectrice de la Tarniţa, a anunţat vineri premierul Emil Boc.

„E vorba de centrala hidroelectrică de la Tarniţa, o investiţie de peste un miliard de euro, de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, de centura Bucureştiului - o sută de kilometri ce sunt pregătiţi de Ministerul Transporturilor în regim de concesiune sau de parteneriat, în funcţie de decizia pe care o va lua ministrul”, a spus Emil Boc.

Centrala se va construi la 30 km amonte de Cluj-Napoca, pe valea râului Someşul Cald. Proiectul de Hotărâre de Guvern care aprobă strategia de atragere a investitorilor pentru hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti este în curs de aprobare, iar spre sfârşitul lunii octombrie se doreşte începerea procesului de selecţie a acestora. 51% din acţiunile societăţii de proiect care se va înfiinţa pentru începerea lucrărilor la hidrocentrală vor fi deţinute de Hidroelectrica, urmând ca deţinătorii celorlalte 49 de procente să se decidă până la sfârşitul acestui an.

Societatea va fi înfiinţată, cel mai repede, în martie anul viitor, iar lucrările sunt estimate să înceapă în 2013 şi să dureze între 5 şi 8 ani. Conform calendarului stabilit, investitorii interesaţi pot depune oferte angajante începând cu sfârşitul lui octombrie 2011, urmând ca până la sfarşitul acestui an să fie selectaţi investitorii pentru etapa de negociere.