monitorulcj.ro Menu
Politică

Vacantarea postului lui Palfi, „pe drumul cel bun”

Postul deputatului UDMR Palfi Zoltan urmează să fie vacantat „la pachet” cu alte două mandate „disponibile” din Camera Deputaţilor.

La mai bine de cinci săptămâni de la moartea deputatului clujean Palfi Zoltan, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor i-a solicitat preşedintelui Comisiei de validare a mandatelor de deputat, democrat liberalul Petru Călian, să explice de ce locul de deputat în Colegiul 9 din judeţul Cluj nu a fost declarat vacant.

Decizia Biroului Permanent a venit ca urmare a iniţiativei deputatului independent Mircia Girgiu care solicita BP al Camerei să constate că, de peste cinci săptămâni, locul din Colegiul 9 este vacant.

Petru Călian: „Era un vid legislativ”

Parlamentarul clujean Petru Călian a explicat ieri pentru Monitorul de Cluj că în cadrul şedinţei de ieri a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, „a propus şi a fost aprobat”, vacantarea celor trei locuri disponibile din Camera Deputaţilor, „la pachet”: cel al lui Palfi Zoltan, al deputatului UDMR Peter Lakatos şi cel al parlamentarului Doru Frunzulică”. Mai mult, el a precizat că a depus şi o iniţiativă de modificare a regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât orice validare să fie sesizată direct de Comisia de validare, pentru că în momentul de faţă „există un vid legislativ în acest sens”.

„În privinţa validării, va urma un proiect legislativ în care vor fi vacantate aceste trei posturi. În ceea ce priveşte iniţiativa lui Giurgiu şi protestul acestuia din ultimele zile, cred că au fost doar pentru imagine, de altfel nici nu a purtat acea banderolă tot timpul”, a mai spus Călian.

Mircia Giurgiu: „Ceea ce am făcut a avut efect”

Deputatul independent Mircia Giurgiu a declarat, la rândul său, că, până la urmă, „era firesc ca lucrurile să se încheie astfel, pentru că este pentru prima oară când se întâmplă aşa ceva în Parlament, este o situaţie fără precedent”.

„Săptămâna viitoare ar trebui pusă pe ordinea de zi vacantarea postului, iar apoi Guvernul să îşi facă datoria, mai exact să stabilească data alegerilor. În ce priveşte iniţiativa domnului Călian, nu ştiu dacă sunt necesare atâtea complicaţii. De ce nu a pus domnul Călian pe ordinea de zi acest subiect? Cred că au importanţă doar efectele, şi iată că acestea se văd...”, a declarat Giurgiu pentru monitorul.