monitorulcj.ro Menu
Politică

Senatorii au chiulit din nou

Şedinţa plenului Senatului a fost suspendată ieri, din nou, din lipsă de cvorum, în sală fiind prezenţi doar 49 de senatori.

Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, cel care a prezidat şedinţa plenului. Senatorii arcului guvernamental au dat vina pe senatorii PSD şi PNL care au fost absenţi „în proporţie de 90%”. Fostul ministru Vasile Blaga a preferat însă să nu acuze senatorii Opoziţiei, afirmând că atât timp cât coaliţia de guvernare reprezintă majoritatea, aceasta ar trebui să asigure cvormul necesar lucrărilor plenului. „Eu nu aş da vina nici azi pe Opoziţie. Până la urmă noi suntem majoritatea. Noi trebuie să fim prezenţi. De trei săptămâni nu se reuşeşte asigurarea cvorumului necesar”, a spus Blaga. Senatorul PDL Gabriel Berca a recunoscut că în cadrul întâlnirii de luni dintre senatorii PDL şi premierul Emil Boc, s-a discutat şi despre prezenţă: „Este adevărat că s-a discutat şi despre prezenţă şi că trebuie să ne mobilizăm”.