monitorulcj.ro Menu
Politică

România și Ungaria, ACORD pentru dezvoltarea economică a Ardealului? NU pe criterii etnice!

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că va avea în perioada următoare discuţii cu omologul de la Budapesta pe tema programului de dezvoltare economică a Ardealului.

romania-si-ungaria-acord-pentru-dezvoltarea-economica-a-ardealului-nu-pe-criterii-etnice

Aurescu a subliniat că, în prezent, acest program nu are acordul părţii române şi că acesta trebuie să respecte legislaţia europeană şi românească, dar şi să fie nediscriminatoriu. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinută de Bogdan Aurescu şi ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Szijjártó Péter, la sediul MAE.

„Am discutat şi despre programul de dezvoltare economică a Ardealului. Am amintit poziţia cunoscută a autorităţilor române. Nu există niciun acord al României pentru implementarea acestui program pe teritoriul României, dar am transmis în acelaşi timp colegului meu care sunt parametrii minimi, de bază, pe care acest program ar trebui să îi respecte, care sunt premisele esenţiale pentru discuţii cu privire la acest subiect. Am propus să discutăm despre încheierea unui acord cu privire la acest program care să aibă în vedere gestionarea de o manieră transparentă şi nediscriminatorie a acestor elemente ale programului, nu pe criterii etnice, nu cu încălcarea legislaţiei europene sau româneşti privind concurenţa pe piaţă. Prin urmare, vom avea discuţii în perioada următoare cu privire la acest program şi sperăm să ajungem la o înţelegere pe baza acestor parametri”, a spus Bogdan Aurescu.


Ministrul de Externe maghiar își dorește o înțelegere cu partea română

Szijjártó Péter a arătat la rândul său că doreşte să ajungă la o înţelegere cu partea română, astfel încât programul să continue.

„Contractele care au fost încheiate privind sprijinirea şi investiţiile s-au terminat. Guvernul este pregătit să acorde în continuare aceste investiţii. Desigur, doresc să ne înţelegem cu domnul ministru Aurescu cum să continuăm pe mai departe. Deocamdată nu există niciun contract care să fie în derulare şi acum este un prilej deosebit de important pentru a stabili ce vom face în viitor. (...) În 2017, am vorbit cu Teodor Meleşcanu despre această problemă şi atunci am discutat condiţiile. Desigur, niciodată nu am scris, ne-am uitat unul în ochii celuilalt şi astfel am stabilit programul. Am înţeles că domnul ministru doreşte să facem o înţelegere în scris. Desigur, o să facem. Pe teritoriul României se va întâmpla desfăşurarea programului şi fără această semnare nu putem”, a spus Szijjártó Péter.


Acordul nu are valabilitate, pentru că nu a fost scris, iar Români nu și-a dat acceptul!

Aurescu a subliniat că, în prezent, acest program nu are acordul părţii române şi nici nu are valabilitate, deoarece nu a fost scris.

„Noi nu avem informaţii, instituţional vorbind, despre existenţa unui astfel de acord. Nu pun la îndoială ceea ce spune colegul meu, dar pentru a fi cu adevărat în legalitate cu un astfel de program este nevoie ca el să fie cu implicarea autorităţilor române, să fie fără ţintă etnică – deci să fie nediscriminatoriu – să aibă în vedere nu doar o anumită regiune, locuită eventual doar de către o anumită comunitate etnică şi, foarte important, să respecte legislaţia europeană şi românească în materie de competiţie şi ajutor de stat. (...) Nu ne opunem unui astfel de program, dacă el corespunde parametrilor de drept internaţional, de drept european şi legislaţiei române, pentru că el se desfăşoară sau ar urma să se desfăşoare pe teritoriul României. Sunt încredinţat că în discuţiile care vor urma vom putea să găsim o formulă care să corespundă acestor parametri”, a mai spus Aurescu.


CITEȘTE ȘI:

Un scandal artificial. Românii și maghiarii stau în casă, politicienii se bat pentru Ardeal