monitorulcj.ro Menu
Politică

Claudiu Bleonț, candidat USR la Primăria Beliș? Actorul s-a pozat cu senatorul Mihai Goțiu

Senatorul USR Mihai Goțiu s-a întâlnit recent cu Claudiu Bleonț, mărturisind că au stat mai multe ore de vorbă. Actorul a anunțat recent că dorește să candideze pentru funcția de primar în localitatea Beliș.

Claudiu Bleonț, candidat USR la Primăria Beliș? Actorul s-a pozat cu senatorul Mihai Goțiu

Parlamentarul USR a dezvăluit că a dezbătut alături de Bleonț probleme legate de mediu, în principal de tăierile ilegale care au loc în munții Apuseni

„Ieri, m-am întâlnit cu cetățeanul comunei clujene Beliș Claudiu Bleonț. A fost o ”audiență” mai specială, în care am vorbit de ce nu se respectă drepturile moților (și cum putem face să fie aplicate), tăierile de păduri din Apuseni, includerea Munților Apuseni în mecanismul de finanțare europeană ITI, turism rural, canalizare, fructe de pădure și comunități captive în mâna unor primari conectați masiv la afacerile cu lemn”, a scris senatorul pe pagina sa de Facebook.


El a mărturisit că a purtat discuții cu actorul mutat de curând în comuna clujeană Beliș timp de mai multe ore, abordând și subiectul culturii clujene.

„Dacă tot s-a întins cafeaua și apa plată pe mai multe ore, n-aveam cum să nu discutăm și despre management cultural și cum se pot dezvolta orașele (mai ales un oraș precum Clujul), dar și localitățile mai mici de pe urma evenimentelor culturale. Eu zic că moții și pădurile României au mai câștigat un apărător care e dispus să se implice cu toată energia în lupta asta. Că nu a dat degeaba buletinul de București pe cel de Beliș”, a mai scris Goțiu.


Claudiu Bleonț, candidat la Primăria Beliș

Actorul Claudiu Bleonț a anunțat că dorește să devină primarul comunei Beliș din Cluj, unde locuiește în prezent. Actorul a povestit, pentru Monitorul de Cluj, că vizitează comuna Beliș și împrejurimile de când era copil, iar de câtva timp locuiește în comuna clujeană.

„M-am mutat de câteva luni în Beliș, fiind în Apuseni de 55 de ani, de la 5 ani m-a purtat tata prin Apuseni. Tatăl meu a fost îndrăgostit de Apuseni și mi-a transmis și mie dragostea. Destinul m-a dus acolo, mi-am făcut buletin și pandemia m-a făcut să zic că, dacă tot rămân aici, să încerc să fac ceva, nu numai scena și teatrul, ci să fac ceva ca și gospodar în comuna în care locuiesc.  Da, candidez la Primăria Beliș. Din 15 martie sunt în Beliș, am venit până în București și deseară mă întorc acasă, în Beliș”, a declarat Claudiu Bleonț.


El a recunoscut atunci că este curtat de mai multe partide, însă a spus că încă nu este hotărât dacă va fi candidat independent sau va apela la susținere politică.

CITEȘTE ȘI


Candidat-surpriză la Beliș! Actorul Claudiu Bleonț vrea să devină primarul comunei