Politică
Când vor avea loc alegerile locale ? Guvernul a aprobat data stabilită
Alegerile locale în România au fost decalate din cauza pandemiei de coronavirus și vor fi organizate în toamnă.
Alegerile locale vor fi organizate pe 27 septembrie în acest an, conform unui proiect de lege adoptat de către Guvern.
„A fost adoptat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, respectiv data de 27 septembrie 2020", a precizat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, după şedinţa Executivului.
Prim-ministrul Ludovic Orban declara sâmbăta trecută, la Suceava, că în şedinţa din această săptămână Guvernul va adopta proiectul de lege prin care se propune ca alegerile locale să aibă loc pe data de 27 septembrie.
Când vor avea loc alegerile locale în 2020
Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, care prevede că alegerile locale se vor desfăşura pe 27 septembrie.