monitorulcj.ro Menu
Politică

Referendum în martie 2012 pentru Ţinutul Secuiesc

Consiliul Judeţean Covasna a adoptat ieri un proiect de hotărâre cu privire la organizarea unui referendum local, în 11 martie 2012, privind înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale Ţinutul Secuiesc.

Consilierii judeţeni PCM au depus, încă în luna iulie, un proiect de hotărâre cu privire la organizarea unui referendum local privind înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale Ţinutul Secuiesc, document inclus pe ordinea de zi a şedinţei de luni a instituţiei.

După lungi dezbateri, reprezentanţii UDMR au propus modificarea proiectului de hotărâre iniţiat de PCM.

Documentul s-a modificat în „proiect de hotărâre privind organizarea referendumului local în vederea consultării cetăţenilor din judeţul Covasna privind modificarea limitelor teritoriale ale judeţului Covasna şi înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale cu denumirea Ţinutul Secuiesc - Szekelyfold”.

În hotărâre se stabileşte că în 11 martie 2012 se va organiza un referendum local în judeţul Covasna, prin care cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” la următoarele două întrebări: „Sunteţi de acord cu modificarea delimitării teritoriale a judeţului Covasna?”, respectiv „Sunteţi de acord cu înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale cu denumirea Ţinutul Secuiesc - Szekelyfold şi cu faptul ca judeţul Covasna să facă parte din această unitate administrativă?”.