Politică
Scandal în PSD Cluj. Nasra cere demisia conducerii: „Am pierdut 22 de primari”/ Cordoș: „Cea mai semnificativă scădere s-a petrecut chiar sub conducerea sa”
Rezultatele obținute de PSD Cluj la alegerile locale din 27 septembrie a încins spiritele: fostul președinte, deputatul Horia Nasra, cere demisia actualei conduceri, în timp ce Alexandru Cordoș, liderul organizației, dă vina pe vechea gardă.
Deputatul Horia Nasra, fostul președinte interimar al Organizației Partidului Social Democrat Cluj cere demisia actualei conduceri după rezultatele obținute de partid la nivelul județului, la alegerile din 27 septembrie.
Parlamentarul spune că actuala conducere a pierdut 22 de primari, dar și toate municipiile și șapte locuri în consiliul județean. Mai mult, el acuză conducerea de blat cu Partidul Național Liberal.
„Am așteptat 72 de ore o reacție bărbătească, de minim bun simț din partea conducerii și anume demisia de onoare, după rezultatul dezastruos din 27 septembrie: am pierdut 22 de primari, toate municipiile și șapte consilieri județeni. (...) Modul rușinos în care au făcut listele, în special cea de la Consiliul Județean Cluj, întoarcerea la tradiționalul blat à la Cluj, smerenia în fața PNL și nu în ultimul rând imaginea dezastruoasă a conducerii îmbătrânite a PSD Cluj, cu iz penal și reminescențe UTCiste, au dus la acest rezultat rușinos, cel mai slab rezultat al PSD Cluj la alegerile locale”, a declarat Horia Nasra.
Nasra cere „demisia de urgență a repetenților politici din 27 septembrie”
El susține că atât el, cât și alți tineri din partid ar fi fost dispuși să ducă o „luptă totală” cu Emil Boc sau Alin Tișe, solicitând conducerii demisia „de urgență”.
„Și eu și alți tineri am fi acceptat o luptă totală, uninominală, cu Alin Tișe în cazul meu, sau cu Emil Boc în cazul altora, însă, nu-i așa, domnule Vasile Dâncu, atunci când stați „bine” în sondajele dumneavoastră, este prea umilitor să vă aventurați într-o bătălie electorală uninominală cu Emil Boc, nu? (...) Ce este de făcut? Demisia de urgență a repetenților politici din 27 septembrie, a celor care nu au înțeles că în 2020 clujenii vor să fie respectați. Respectați, nu prin politicieni îmbătrâniți de blaturi, cu iz penal și parteneri ai Noii Drepte, ci prin oameni noi, cu o viziune europeană, tânără, cu o agendă concretă a modului în care trebuie dezvoltate comunitățile noastre”, a mai transmis deputatul.
Cordoș: „Rezultatele se datorează condițiilor dezastruoase pe care Nasra le-a perpetuat”
La rândul său, președintele interimar al Organizației PSD Cluj, Alexandru Cordoș, susține că cea mai mare scădere a scorului politic al partidului a avut loc tocmai sub conducerea lui Horia Nasra, la alegerile europarlamentare din vara anului 2019.
„Rezultatele obținute de Organizația Județeană Cluj a Partidului Social Democrat se datorează în mare parte condițiilor dezastruoase pe care deputatul Nasra Horia Gabriel le-a creat și perpetuat în ultimii ani. Cea mai semnificativă scădere a rezultatelor obținute de PSD Cluj s-a petrecut chiar sub conducerea sa, la alegerile europarlamentare din 2019.
Deputatul Nasra uită să ne spună că sub conducerea sa, Organizația Județeană Cluj a scăzut în procente, conform sondajelor de etapă, de la peste 20% la sub 8% la nivel de județ, de la peste 10 % la 4,6 % în municipiul Cluj-Napoca, mulți primari pe picior de plecare, multe organizații locale inexistente, iar la ultimul sondaj făcut public după patru ani în care a fost președinte al organizației județene avea sub 3% notorietate”, a răspuns Cordoș.
Președintele PSD Cluj: „Nasra nu a făcut nimic din ceea ce face un constructor de organizație”
Alexandru Cordoș a afirmat că singura procupare a lui Horia Nasra a fost să ajungă în parlament și să își asigure „confortul său și a amicilor săi”.
„Singura preocupare a domnului Nasra, în calitate de președinte interimar al PSD Cluj (iulie 2016 - septembrie 2019), a fost trecerea de la statutul de om fără un loc de muncă stabil, cum era descris în presa locală la numirea sa, la statutul de deputat cu acte în regulă, de pe prima poziție a listei pentru Camera Deputaților.
Tot pentru confortul său și al amicilor săi, nicidecum pentru deschiderea și modernizarea PSD Cluj, sau pentru construcția unei opoziții serioase, a ales să nu facă alegeri interne în tot acest timp, să își elimine rapid potențialii concurenți tineri, sugestive fiind cazurile de excludere din partid a colegilor săi, Gabriel Oniga și Mihnea Stoica, sau înlocuirea de la conducerea Organizației Municipale a unui alt potențial tânăr concurent, Dan Morar. Și-a pus prietenul Președinte Interimar al Organizației Municipale Cluj-Napoca și apoi pe prima poziție a listei pentru Senatul României. A numit prefect și subprefect după propria-i voie, nicidecum după consultarea statutară a organizației, iar când a fost schimbat după cum a fost numit, tot de la București și tot de pe azi pe mâine, cu unul din oamenii despre care spunea încă de la momentul numirii sale că îl va aduce în echipa PSD Cluj, a fost tot nemulțumit. (...) În cei peste 3 ani în fruntea organizatiei și peste 4 ani în poziția de deputat nu a făcut nimic din ceea ce face un constructor de organizație”, a mai spus liderul social-democrat.
„Deputatul Nasra nu poate cere nimănui demisii!”
Președintele interimar PSD Cluj îi reproșează lui Horia Nasra că nu a oferit sprijin primarilor PSD și organizației care l-a propulsat, lăsând partidul în paragină. Cordoș încheie spunând că Nasra nu are dreptul să ceară demisii sau să impună candidaturi și invitându-l „să plece așa cum a mai făcut-o, într-o altă scurtă aventură”, făcând apel la momentul când Nasra a aderat pentru câteva zile, în cursul anului trecut, la partidul Pro România.
„A cerut demisii și cere demisii. A uitat în acești patru ani, atât de nevoia de susținere a primarilor PSD, de organizația politică ce l-a propulsat, cât și de oamenii care își imaginaseră că ar fi fost totuși posibil să aducă o schimbare în bine un tânăr social democrat investit cu încredere de conducerea națională a partidului.
Acesta este climatul în care a ajuns în 2020 organizația județeană PSD Cluj, un vas cu cioburi din care nu se mai putea distinge nicio organizație, municipală, orășănească sau comunală, cu războaie deschise sau mocnite, cu foști președinți care jubilau și sperau să dispară cu totul organizația PSD Cluj, după efortul vizibil al fiecăruia de a nu mai rămâne nimic după ei.
Deputatul Nasra nu poate fi credibil, nu poate cere nimănui demisii, nu poate impune candidaturi, nu poate da sfaturi! Nu poate invoca niciodată onoarea, pentru toate cele pe care le-a făcut acestei organizații și oamenilor săi! Poate însă să plece așa cum a mai făcut-o, într-o altă scurtă aventură, atunci când nimeni nu mai corespundea ideilor sale de preamărire și autosuficiență, întemeiate pe un imens pustiu”, a conchis Cordoș.
CITEȘTE ȘI
Dinu Criste (PMP), scos de pe lista consilierilor județeni. Lungu: „Nu a obținut scorul necesar pentru această funcție”