monitorulcj.ro Menu
Politică

M. Tănăsescu: România are nevoie de un drum „predictibil” pentru a trece de criză

România are nevoie de un drum predictibil şi ştie să facă în aşa fel încât un potenţial val al crizei să o prindă bine, pentru că are ancore atât interne cât şi externe, a declarat, vineri, în cadrul unei dezbateri pe teme economice, Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, citat de Agerpres.

„Trebuie să înţelegem un lucru foarte limpede: România are nevoie de un drum predictibil care să o aşeze în rând cu celelalte ţări pentru a vedea care sunt motoarele dezvoltării şi provocările viitorului. În acest moment ştim că lumea trece printr-o criză enormă, care va avea tendinţe violente în perioada următoare. România ştie să facă în aşa fel încât un potenţial val al acestei crize să o prindă bine. România are ancore atât interne, cât şi externe”, a afirmat Tănăsescu.Oficialul român a adăugat că este nevoie de planuri ce trebuie aplicate şi după încheierea acordurilor pe care România le are semnate cu forurile financiare internaţionale.„Ce facem după martie 2013? Care este drumul acestei ţări, când ancorele externe nu vor mai fi? Care sunt politicile pe care trebuie să le implementăm cu mediul de afaceri, cu societatea civilă pentru care România să-şi crească credibilitatea. Este nevoie mai mult decât oricând de credibilitate şi de stabilitate. Această dezbatere sper să fie una care nu se termină aici. În momentul de faţă, această criză mondială a schimbat complet anumite principii, valori, principiile de guvernanţă şi înţelegerea lor. Folosim foarte des termeni ca guvernanţă economică, performanţă economică, dar cred că aceste cuvinte au acum cu totul şi cu totul altă semnificaţie aparte. O bună guvernanţă înseamnă politici, programe, consistenţă şi solididate”, a menţionat Mihai Tănăsescu.Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Uniunii Europene şi Băncii Mondiale se află în România, în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie 2011, pentru a treia evaluare a politicilor bugetare în cadrul acordului stand-by de tip preventiv cu România.