Politică
Ovidiu Cîmpean: „Niciun metru pătrat de spațiu verde în minus”
Ovidiu Cîmpean, candidat PNL Cluj la Camera Deputaților, urmărește introducerea unei legislații care să sprijine realizarea de noi parcuri și spații verzi în orașele din România.
Anii următori se anunță a fi cei mai dificili pentru politicienii din România, pentru care viitorul mandat este poate primul în care vor avea de ales între a produce schimbarea reală în România sau a continua în paradigma obișnuită și confortabilă a promisiunilor. Mizele europene stabilite cantitativ și calitativ pe termen mediu, obligă România la o resetare totală a principiilor pe care își bazează economia și politicile publice.
Pactul Verde European asumat de țara noastră, prevede că până în 2050 Bătrânul continent va fi neutru din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră. Un astfel de obiectiv va putea fi atins numai cu schimbări importante în consumul de resurse și politicile publice naționale care vor trebui asumate de către viitorul Parlament în pachete de legi specializate.
Unul dintre oamenii care înțeleg miza Pactului Verde European şi pe care clujenii îi pot trimite în Parlament la alegerile din decembrie este clujeanul Ovidiu Cîmpean, candidat PNL la Camera Deputaților. Din poziția de director de dezvoltare al Primăriei Cluj-Napoca, Cîmpean avea în fișa postului și în mapa de proiecte soluțiile concrete pentru Cluj, în această direcție. La București va avea ocazia să scaleze acest plan la nivel național.
Ovidiu Cîmpean propune o abordare onestă cu privire la problema poluării orașelor, plecând de la măsurători corecte și măsuri eficiente pentru reducerea poluării. Aceste măsuri trebuie completate cu creșterea numărului de spații verzi din orașe, măsuri concrete pentru protejarea pădurilor, dar și cu susținerea tehnologiilor inovative și nepoluante, pentru a susţine dezvoltarea economică sustenabilă.
„Voi propune o legislație care să sprijine realizarea de noi parcuri și spații verzi în orașele României, dar și o legislație care să le protejeze mai bine pe cele existente, după principiul «niciun metru pătrat de spațiu verde în minus». Voi lupta pentru spaţiile verzi din oraşe şi pentru protejarea pădurilor. Voi milita pentru o Românie neutră din punct de vedere climatic până în 2050”, a declarat candidatul PNL.
În acest context, este de amintit faptul că Ovidiu Cîmpean a fost managerul unor proiecte importante realizate din fonduri europene: reabilitarea Parcului Central „Simion Bărnuţiu” sau Parcul Între Lacuri.
Printre priorităţile pe care tânărul candidat s-a angajat că le va susţine se numără şi politicile pentru tineret, digitalizarea și debirocratizarea adminitrației publice sau inițierea unui proces de dereglementare. Cîmpean nu propune nimic altceva decât ceea ce își doresc majoritatea românilor: „legi mai simple şi mai clare”.
Ovidiu Cîmpean are și educația necesară pentru a propune o viziune inovatoare. Este doctor în Relații Internaționale și Studii Europene al Facultății de Studii Europene din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” și a urmat un curs de specializare în managementul proiectelor la cea mai bună școală de profil din Franța, ENA - Școala Națională de Administrație. Ovidiu Cîmpean mai deține un master, făcut în co-tutela la Paris și la Cluj, precum și o licență obținută la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj și a acumulat o experiență semnificativă într-una dintre cele mai dinamice primării din România. El este azi coordonatorul Centrului de Inovare şi Imaginaţie Civică Cluj - unul dintre cele mai creative instrumente de inovare socială folosite de un oraş şi totodată unul dintre atu-urile care au făcut din Cluj-Napoca un oraş finalist în competiţia europeană a capitalelor inovării.
„Proiectul verde pentru Cluj” al lui Ovidiu Cîmpean
Din calitatea de deputat Ovidiu Cîmpean va avea un rol cheie în a asigura „culoar” unora dintre cele mai mari proiecte ale Clujului. Ca exemplu, printre programele strategice deja creionate la Cluj se numără „Clujul verde” și „Orașul pentru pietoni/Walkable City”, Parcul Est sau proiectul de realizare a unui culoar verde de mobilitate pe malurile râului Someș de la Gilău la Bonțida.
„Clujul Verde” prevede amenajarea a peste 140 ha de spații verzi și plantarea a peste 100.000 de arbori până în 2030. Toate aceste proiecte au nevoie de susținere în implementare pentru că depind de modificări legislative punctuale sau de pachete legislative de simplificare a procedurilor de accesare a finanțărilor europene nerambursabile. Din calitatea de manager de proiect la majoritatea acestor proiecte, Ovidiu Cîmpean se va afla în postura să propună și să susțină, alături de echipa liberală în legislativ, exact măsurile necesare, la nivel de detalii.
CITEȘTE ȘI