monitorulcj.ro Menu
Politică

Anca Ciubăncan, demisie din fruntea PSD Cluj-Napoca, după scorul slab obținut la alegerile locale. Cine îi ia locul?

Președintele PSD Cluj-Napoca, Anca Ciubăncan, a jucat cu „mandatul pe masă” la alegerile locale și a pierdut. Un nou lider intermiar a fost numit astăzi.

Anca Ciubăncan, demisie din fruntea PSD Cluj-Napoca, după scorul obținut la alegerile locale. Cine îi ia locul?

 

 


Anca Ciubăncan a demisionat din funcția de președinte al organizației municipale PSD Cluj-Napoca, spunând că și-a asumat această decizie în contextul rezultatelor slabe obținute de partid la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Ea a precizat că rămâne membru de partid și consilier local al municipiului Cluj-Napoca

 


Anca Ciubăncan a precizat, într-un comunicat de presă, că speculațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora ar fi demisionat din cauză că nu a primit un loc pe lista partidului la alegerile parlamentare, sunt false.

„Pentru a stopa orice speculații fanteziste apărute în ultimul timp în presă, provocatoare și rău intenționate, cu iz de scandal politic, referitoare la adevăratele motive ale demisiei din data de 2 noiembrie 2020 a subsemnatei Anca Ciubăncan din funcția de Președinte statutar ales al Organizației municipale PSD Cluj-Napoca, aduc la cunoștința publică următoarele: recenta demisie a subsemnatei din funcția de președinte PSD Cluj-Napoca nu se referă și nu implică și demisia subsemnatei din calitatea de memebru PSD și nici că doresc să părăsesc organizația și echipa PSD. Dimpotrivă, reprezintă o decizie asumată și trebuie înțeleasă în contextul rezultatelor slabe înregistrate de PSD în municipiul Cluj-Napoca la alegerile din 27 septembrie 2020.


Nu am avut niciodată intenția și nu am luat niciodată în calcul o eventuală candidatură a subsemnatei la alegerile parlamentare din acest an, pentru că sunt clujeancă și cel mai important lucru pentru mine este să continui proiectul pornit ca și consilier local în favoarea Clujului și mai ales a clujenilor.

Am rămas în echipă, dar mi-am dat demisia din funcția de președinte PSD Cluj-Napoca din două motive principale: rezultatele obținute la alegerile locale de PSD Cluj-Napoca nu au fost pe măsura așteptărilor și nu ne onorează, fapt pentru care am înțeles să-mi asum acest eșec. Mi-am asumat încă de la alegerile interne din ianuarie 2020, atunci când am fost aleasă președinte, să joc cu mandatul pe masă și m-am angajat că îmi voi depune mandatul dacă rezultatele de la alegerile locale nu vor fi pe măsura așteptărilor, astfel încât să se reorganizeze alegeri locale în vederea consolidării echipei și pentru a-i valoriza suplimentar pe cei care au muncit în campanie alături de echipa PSD Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul de presă transmis de Anca Ciubăncan.


Cine a fost numit președinte interimar al PSD Cluj-Napoca?

În urma demisiei Ancăi Ciubăncan, s-a decis dizolvarea Biroului Politic Municipal, iar Ovidiu Ioan Săcară a preluat funcția de președinte al organizației municipale PSD Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat al PSD Cluj. Ovidiu Ioan Săcară are ocupația de expert-consilier al Poștei Române, se mai arată în comunicat.

„În urma demisiei doamnei Anca Ciubăncan din funcția de Președinte al Organizației Municipale PSD Cluj-Napoca, s-a decis dizolvarea Biroului Politic Municipal și numirea în funcția de Președinte interimar a domnului profesor Ovidiu Ioan Săcară, ocupația expert-consilier Poșta Română. Formula completa a intregii structuri de conducere interimare a Organizatiei PSD a Municipiului Cluj-Napoca va fi stabilită în cel mai scurt timp, astfel încât să se asigure atât climatul potrivit pentru organizarea alegerilor parlamentare cât și comunicarea publică a organizației PSD Cluj-Napoca”, a transmis biroul de presă al PSD Cluj.


Amintim că, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, PSD a obținut 7,43% din voturile exprimate pentru Consiliul Local și doar 4,58% pentru funcția de primar al municipiului, candidatul partidului fiind fostul inspector școlar județean, Valentin Cuibus.

CITEȘTE ȘI

Un fost ministru din Guvernul Cioloș deschide lista PSD Cluj la Camera Deputaților. Surse: Cordoș, pe locul doi