monitorulcj.ro Menu
Politică

Comisia de verificare a licitaţiilor CJ verifică actele din ultimii 11 ani

O comisie specială va analiza fiecare procedură derulată de Consiliul Judeţean Cluj din anul 2000 până în prezent.

 

Plenul Consiliului Judeţean a decis ieri înfiinţarea unei comisii formate din consilieri judeţeni care să verifice toate licitaţiile derulate de instituţie în ultimii 11 ani.

Horătârea vine după ce vicepreşedintele Radu Bica, cel care conducea majoritatea procedurilor de licitaţie, a fost arestat preventiv pentru o presupusă luare de mită. Iniţial, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare convocate de preşedintele Alin Tişe se afla un proiect privind constituirea unei comisii de analiză şi verificare a procedurilor de achiziţie publică derulate de către Consiliul Judeţean Cluj în perioada 2004-2011, când la conducerea instituţiei s-au aflat Marius Nicoară (PNL) şi Alin Tişe (PDL). Acesta din urmă a ţinut să precizeze că a convocat şedinţa pentru constituirea comisiei ca urmare a dorinţei publice exprimate de consilierii USL.

Trei luni pentru analiză

În urma discuţiilor din plen însă, activitatea comisiei a fost extinsă la perioada anilor 2000-2011, la fel şi obiectul de activitate al acesteia. Mai multe amendamente propuse de consilierul Tudor Puşcaş (PDL) au fost aprobate, astfel că obiectul de activitate al comisiei a fost extins şi la toate contractele de concesiune, contractele de asociere în participaţiune şi contractele de închiriere încheiate de Consiliul Judeţean în ultimii 11 ani. De asemenea, având în vedere că membrii comisiei vor avea multe documentaţii de studiat, perioada de activitate a comisiei a fost stabilită la trei luni cu raportare lunară. În cazul în care analiza tuturor licitaţiilor şi contractelor nu va fi gata în acest interval de timp, termenul ar putea fi prelungit. „Aş dori ca această comisie să nu fie percepută ca pe o răfuială politică între PDL şi PNL. Dacă extindem perioada de verifcare până la anul 2000 vom crea un echilibru şi cu toţii vom fi mult mai liniştiţi”, şi-a motivat Tudor Puşcaş unul dintre amendamente. Deşi au precizat că nu au nimic împotriva extinderii perioadei de verificare a licitaţiilor, consilierii USL au susţinut că ar trebui ca activitatea comisiei să se concentreze pe „chestiunile cu probleme”.

USL vede probleme în mandatul actual

„Eu cred că în primul rând trebuie să ne concentrăm pe chestiunile în care sunt probleme şi asta nu o spunem noi, ci alţii. Dacă ne ducem foarte puternic în spate mi se pare că o să-şi piardă comisia obiectul muncii. După ce lămurim aceste chestiuni ne putem întoarce şi în mandatul 2000-2004”, a spus liberalul Ioan Petran. La rândul său, Dănuţ Canta (PSD) a dat de înţeles că în mandatul lui Marius Nicoară la conducerea Consiliului Judeţean, în anii 2004-2008, a fost mai multă transparenţă în derularea licitaţiilor. „În mandatul precedent s-au organizat comisiile de licitaţii implicând membrii deliberativului. Cu forţa votului şi nu a raţiunii, dumneavoastră aţi decis organizarea de comisii fără consilierii judeţeni şi acum sunt probleme. De aceea acum se nasc suspiciuni şi sunt discuţii”, i-a transmis Canta preşedintelui Consiliului Judeţean. Alin Tişe a susţinut însă că „potrivit legii, consilierii judeţeni nu pot face parte din comisiile de licitaţie”.

Tişe: „Vinovăţia o stabileşte instanţa de judecată”

În timpul dezbaterilor, preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe s-a arătat deranjat de vociferările liberalilor, cărora le-a reamintit că înainte de 2008 o întreagă comisie de consilieri judeţeni a fost chemată la DNA.

„Domnul Bica e vinovat în opinia dumneavoastră? Vinovăţia unui om o stabileşte instanţa de judecată. Nu putem judeca noi vinovăţia cuiva cu ce indicii avem astăzi. Nu putem stabili noi nişte verdicte”, a afirmat Tişe, adresându-se liberalului Ioan Petran. „Una este a fi arestat şi alta este a fi chemat la discuţii la DNA”, a ţinut să precizeze şi Petran.

În cele din urmă spiritele s-au calmat şi a fost votată componenţa comisiei care se va ocupa de analiza licitaţiilor derulate de Consiliul Judeţean în ultimii 11 ani. Partidele şi-au desemnat câte un membru titular şi câte un membru supleant. Aceştia sunt: PDL – Steluţa Racolţa, Călin Tuluc, PNL – Ioan Petran, Marius Mânzat, PSD – Teodor Pop Puşcaş, Liviu Medrea, UDMR - Sztranyiczki Szilárd, Szedilek Lenke şi PRM – Petru Guş.

Teodor Pop Puşcaş, şef peste comisie

Comisia s-a întrunit pentru prima oară chiar după şedinţa de Consiliu Judeţean pentru a-şi stabili priorităţile. Teodor Pop Puşcaş a fost ales preşedinte al comisiei, iar secretariatul acesteia va fi asigurat de secretarul judeţului, Simona Gaci, şi de directorul Direcţiei de Dezvoltare a Consiliului Judeţean, Mariana Raţiu.

„Comisiile de licitaţii sunt consituite din funcţionari publici, din oameni pe care noi i-am găsit aici şi care vor rămâne după noi, cei aleşi politic. Instanţele de judecată sunt cele care vor face lumină în dosarul despre care s-a vorbit aici şi eu îmi doresc să se facă lumină şi vom pune la dispoziţia instanţei toate informaţiile care ni se vor cere. În rest, vă asigur că în comisiile de licitaţii colegii noştri din Consiliul Judeţean au votat fiecare după cum au crezut de cuviinţă. În fiecare comisie există 25-30 de oameni care au votat în cunoştiinţă de cauză. Sunt oameni care în orice moment pot fi întrebaţi în ce măsură au fost presiuni în aceste comisii. Eu sunt convins că nimeni niciodată nu a făcut vreo presiune”, a declarat preşedintele Alin Tişe la finalul şedinţei de ieri.